Armata ucraineană continuă atacurile asupra rafinăriilor rusești: incendii în Bașchiria și Krasnodar. Război în Ucraina, ziua 1602
UPDATE 8:55 Militarii ucraineni au atacat, în noaptea de 14 iulie, cu drone, rafinării de petrol din orașul Salavat, Bașchiria, și din localitatea Afipski, regiunea Krasnodar.
La Salavat, ținta atacului a fost unul dintre cele mai mari complexe petrochimice și de rafinare a petrolului din Rusia – „Gazprom Neftekhim Salavat”. Potrivit publicației Astra, citată de Meduza, care a localizat rafinăria din fotografii și înregistrări video publicate de martori, la fața locului a izbucnit un incendiu. Conform informațiilor preliminare, a luat foc și depozitul petrolier „Rosneft” din Salavat.
Președinte al Bașchiriei, Radii Habirov, a confirmat atacul cu drone asupra regiunii. „Există mai multe focare de fum”, a scris acesta pe Telegram, precizând că nu au fost înregistrate victime.
În regiunea Krasnodar, în urma atacului cu drone, a izbucnit un incendiu la rafinăria Afipski. Autoritățile din regiune au relatat că fragmente de drone au căzut în 16 locații. Acoperișurile și fațadele mai multor locuințe au fost avariate, iar o persoană a fost rănită.
Atacurile cu drone obligă tot mai des rafinăriile rusești să își suspende sau chiar să își oprească activitatea. Potrivit agenției Bloomberg, în luna iunie volumul de petrol procesat în Rusia a scăzut la cel mai redus nivel din ultimii 21 de ani.