Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Dictatorul Bashar al-Assad susține că…

Dictatorul Bashar al-Assad susține că Siria recunoaște noile granițe ale Rusiei cu teritoriile anexate în urma referendumurilor ilegale: „Sunt teritorii rusești”

Dictatorul sirian Bashar al-Assad, aflat în vizită oficială în Rusia, și-a anunțat sprijinul pentru invazia Rusiei în Ucraina și a declarat că țara sa recunoaște noile frontiere ale Rusiei, cu regiunile ucrainene anexate în urma referendumurilor ilegale din septembrie 2022.

Într-un interviu pentru RIA Novosti, agenție de presă afiliată Kremlinului, președintele sirian a descris regiunile anexate ca fiind „teritorii istorice rusești”. Potrivit lui Assad, aceste regiuni „au fost oferite Ucrainei cu aproximativ 100 de ani în urmă, cred că pe vremea lui Lenin”. „Ele sunt locuite de cetățeni ruși, iar realitățile de pe teren arată că este vorba despre pământ rusesc”, a adăugat el și a amintit că Siria a recunoscut independența regiunilor Donețk și Lugansk înainte de referendumul privind anexarea lor la Rusia.

În timpul întrevederii cu Vladimir Putin, dictatorul sirian Bashar al-Assad a preluat retorica regimului Putin și a susținut că rușii „luptă cu neo-naziști și cu vechi naziști sprijiniți de Occident”.

Rusia și Vladimir Putin sunt principalii sponsori ai regimului Assad, iar după ofensiva din 2015, armata rusă are o prezență semnificativă în Siria. Sângerosul război civil sirian, pornit după ce Assad a încercat să reprime cu violență proteste pașnice în martie 2011, a provocat, până acum, moartea a aproximativ 500.000 de oameni. Cu sprijinul armatei lui Putin, Assad a reușit să întoarcă situația în război, iar vizita lui vine la împlinirea a 12 ani de când au izbucnit primele proteste în Siria, relatează Sky News.

Pe lângă Siria, regimul de la Kremlin mai este susținut deschis de Belarus, Eritreea, Coreea de Nord, Mali și Nicaragua.