Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   „A visat foarte mult la…

„A visat foarte mult la un apartament în Irpin”. Povestea Marinei Meti, care a fost îngropată împreună cu fiul ei Ivan în curtea casei

Marina Meti și Ivan Meti/ Fotografie luată de pe rețelele de socializare

Pe teritoriul unui complex rezidențial din Irpin au apărut două morminte. Au fost instalate pe ele cruci din lemn presat. Și inscripția: Marina Meti, Ivan Meti și datele lor de naștere – 14 februarie 1980 și 4 decembrie 2009. Și data morții, una pentru ambii – 5 martie 2022.

În acea zi mamă și fiul ei au fost uciși în timpul evacuării din Irpin.

Mormintele Marinei și fiului ei Ivan
Fotografie luată de pe rețelele de socializare

Prietena Marinei, Olga, relatează:

„N-am știut, până în ultimul moment, că Marina a murit. Mă gândeam să scriu pe canalul din Telegram pentru căutarea celor dispăruți, pentru că nu mi-a răspuns la mesaje din 9 martie. Întotdeauna îmi scria imediat, dar de data aceasta pur și simplu a dispărut.

Ultima dată am vorbit pe 2 martie. Familia mea și cu mine ne aflam într-un adăpost și nu aveam nicio sursă de comunicare. Când am ajuns acasă, i-am trimis imediat un mesaj: „Marina, ești bine?”. Ea a răspuns că totul este bine. Ascunzătoarea lor era departe și, prin urmare, nu vor părăsi casa. În plus, mi-a spus că i-a rămas o pisică, un câine și papagalii vecinilor. De aceea vor rămâne acasă. Nu vor să plece. Fiica ei mai mare de 22 de ani și mama se aflau în satul din apropiere.

Marina locuia în această casă împreună cu fiul ei Ivan, în vârstă de 12 ani. A vândut apartamentul din strada Gnat Yura din Kiev și a cumpărat o casă în Irpin. Ea a visat foarte mult la această casă din Irpin. Trăia cu idea aceasta, și-a investit toate economiile în ea. Număra fiecare bănuț pentru a o repara.

Marina și cu mine am fost prietene de mai bine de 10 ani. Ne cunoaștem din maternitate, când ambele eram internate acolo. Eram însărcinată cu fiica mea, iar Marina era însărcinată cu Ivan. Își adora fiul. Vanechka era fericirea ei.

Marina a iubit foarte mult marea și spunea că nu degeaba a fost numită Marina. Ea spunea: „Dacă nu merg la mare, o visez și mă cheamă la ea”. Avea un obicei să meargă în fiece vară la mare.

Marina era foarte sociabilă, ne invita la toate sărbătorile. Și gătea forte bine.

O profesionistă în domeniul ei, a lucrat ca HR, a fost iubită în toate colectivele. Când reușea, mă ajuta și pe mine cu munca mea”.

Pașapoartele victimelor
Fotografie: hromadske

Olga a aflat de la rudele prietenei sale că Marina și fiul ei au murit pe 5 martie, când încercau să se evacueze din Irpin la rude. Au ieșit din casă în curte, pe unde tocmai trecea un tanc. Acest a tras chiar în ei.

Vitaly Goncharov, în acele zile, apăra orașul. Se afla în gardă la o sută de metri de locul unde s-a produs tragedia. Vitaly nu exclude faptul că Marina și fiul ei au fost uciși nu de un tanc, ci în timpul atacului cu aruncătoare de mine. Când fugeau, ocupanții trăgeau din aruncătoare de mine.

Bărbatul spune că a văzut cadavrele unei femei și a unui băiat la intersecția străzilor Jerelnaya și Skovoroda.

După atacurile cu aruncătoarele de mine, o coloană de vehicule blindate a trecut prin zonă, urmată de infanterie. S-au dus lupte. Imediat după aceea, Vitaly Goncharov s-a pomenit la locul morții Marinei și a lui Ivan. A văzut o urmă de explozie lângă cadavrele arse. Cadavrele au fost identificate după documentele dintr-o geantă, găsită nu departe de acestea. A doua zi, Goncharov a vorbit cu șoferul care trebuia s-o scoată pe Marina și pe fiul ei din oraș.

hromadske a vorbit și cu Vladimir, un locuitori din Irpin. El a spus că, pe 6 martie, împreună cu vecinii, a săpat în curtea unui complex rezidențial, nu departe de „Parcul Mamei”, un mormânt pentru Marina și fiul ei. Omul ne-a trimis o fotografie cu pașapoartele arse ale Marinei și ale lui Ivan.