Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Salariul minim garantat în sectorul…

Salariul minim garantat în sectorul real va fi majorat

Cabinetul de miniștri a aprobat în cadrul ședinței de astăzi, 24 aprilie, o hotărâre de Guvern cu privire la majorarea cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real.

Potrivit hotărârii de Guvern, de la 1 mai 2019, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real (la întreprinderi, organizații, instituții cu autonomie financiară, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică) va fi stabilit în mărime de 16,42 lei pe oră, cu 98 de bani mai mult decât anul trecut, sau 2 775 lei pe lună. Cuantumul menționat a fost calculat pentru un program complet de lucru în medie de 169 de ore pe lună.

Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se reexaminează anual de Guvern, în funcţie de creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum şi a ratei de creştere a productivităţii muncii la nivel naţional.

Până în prezent cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real constituia 2 610 lei pe lună, sau 15,44 lei pe oră.