Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Președintele Consiliului de administrație al…

Președintele Consiliului de administrație al Moldovagaz susține că „pentru luna septembrie, tariful ar trebui să fie de 36 de lei” pentru un metru cub de gaze naturale

Imagine simbol. Sursa: Moldovagaz/Facebook

Președintele Consiliului de administrație al „Moldovagaz”, Vadim Ceban, susține că, în septembrie, tariful pentru un metru cub de gazele naturale ar trebui să fie de 36 de lei, în contextul în care, în această lună, R. Moldova cumpără gaze naturale din Rusia la prețul de circa 1 882 de dolari pentru o mie de metri cubi, adică cu peste 424 de dolari mai mult decât în luna august. Totuși, Vadim Ceban spune că în această lună Moldovagaz va solicita repetat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să aprobe tariful de circa 29 de lei pentru un metru cub de gaze naturale pentru consumatorii finali. Declarația a fost făcută luni, 5 septembrie, în cadrul unui interviu pentru postul public de televiziune Moldova 1.

„Dacă vorbim pentru luna septembrie, de fapt, tariful ar trebui să fie de 36 de lei, pentru că prețul de achiziție este 1 882 de dolari (pentru o mie de metri cubi de gaze naturale n. r.), dar luând în considerație faptul că în octombrie, când intrăm în perioada trimestrului patru, perioada de iarnă, se schimbă formula care este prevăzută în contract, urmează să luăm în calcul și prețul din luna octombrie”, a declarat președintele Consiliului de administrație al „Moldovagaz”, Vadim Ceban.

Șeful de la Moldovagaz, Vadim Ceban, susține că adresarea către ANRE, privind majorarea tarifului la gazele naturale, va fi bazată pe calculele prezentat în luna iulie, adică 29 de lei pentru un metru cub de gaze naturale.

„Cred că adresarea respectivă către ANRE va fi după data de 15, mai degrabă, 20 septembrie, când vom efectua toate calculele. Adresarea noastră va fi bazată pe calculele pe care le-am prezentat în luna iulie, 29 de lei. (…) Noi acumulăm devieri tarifare, altfel spus, sunt datorii pe care urmează să le compensăm pentru că altfel noi nu avem sursa de achitare pentru consumul de gaze către furnizorul principal. Această achitare are loc doar cu suportul Guvernului, la moment. (…) Dacă am fi luat în calcul aceste devieri, atunci tariful ar trebui să fie mult mai mare”, a mai declarat Vadim Ceban.

Prețul de achiziție a gazelor naturale importate de R.Moldova în luna septembrie va fi de circa 1 882 de dolari pentru o mie de metri cubi, adică cu peste 424 de dolari mai mult decât în luna august, a anunțat pe 1 septembrie, președintele Consiliului de administrație al SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban.

R. Moldova va importa din Federația Rusă în luna septembrie gaze naturale la un preț cu peste 400 de dolari mai mare decât în august. Vadim Ceban: „Moldovagaz este în proces de consultare cu ANRE”

A doua zi, pe 2 septembrie, Vadim Ceban a anunțat că în perioada imediat următoare compania va solicita repetat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică să aprobe un tarif de circa 29 de lei pentru un metru cub de gaze naturale pentru consumatorii finali. Directorul Moldovagaz a menționat că în cazul în care va fi aprobat, noul tarif de 29 de lei va fi aplicat în facturi începând cu 1 octombrie curent.

„Noi când am anunțat că facem calcule referitor la tariful la gaze care urmează să fie achitat de consumatori noi am menționat și despre modificarea anumitor acte normative din partea ANRE. La această etapă, eu cred că la data de 15 septembrie cred și trebuie să fie luată decizia privind modificarea metodologiei tarifare și abia după această dată vom avea posibilitatea să ne adresăm la regulator. Eventual, după data de 20 ne vom adresa la ANRE. De la 1 octombrie se schimbă formula. Calculele noastre arată, așa cum ne-am adresat și în luna iunie, iulie, un tarif de circa 29 de lei”, a declarat Vadim Ceban.

Moldovagaz a pregătit documentele și merge repetat la ANRE să ceara majorarea tarifului la gaz. Anunțul făcut de Ceban

Din 12 august 2022, consumatorii casnici achită 22 de lei și 99 de bani, cu TVA inclus, pentru un metru cub de gaze naturale, potrivit hotărârii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică din 4 august.

La sfârșitul lunii august 2022, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, și directorul general al Gazprom, Alexei Miller, au discutat despre situația livrărilor de gaze pentru perioada următoare. Potrivit lui Spînu, Gazprom a confirmat volumele de gaze naturale care vor fi furnizate R. Moldova pentru luna septembrie și a extins termenul de realizare a auditului până la data de 1 octombrie.

„Am discutat despre realizarea auditului datoriei, despre capacitatea de plată a MoldovaGaz a prețului ridicat pentru gaz și despre perspectivele livrării de gaze pentru iarna care vine (….). În acest sens, am informat că realizarea auditului până la 1 octombrie nu este posibilă și am reiterat necesitatea de a extinde termenul până la data de 31 martie 2023. Vom continua discuțiile și în perioada următoare”, a anunțat Spînu.

Andrei Spînu anunță că Gazprom a confirmat volumele de gaze naturale pentru septembrie și a extins termenul de realizare a auditului datoriilor Moldovagaz față de Gazprom până în luna octombrie: „Am reiterat necesitatea de a extinde termenul până la data de 31 martie 2023”

Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat, pe 11 august, despre semnarea unui contract de achiziționare a serviciilor de audit financiar și juridic independent al datoriei Moldovagaz față de Gazprom și Factoring-Finance. Astfel, APP a contractat  companiile Wikborg Rein Advokatfirma AS din Norvegia și Forensic Risk Alliance & Co din Marea Britanie.

„Cele două companii se obligă să facă auditul datoriilor la gazele livrate R. Moldova, malul drept, până pe 30 ianuarie 2023”, menționa Agenția.

Contractul a fost atribuit prin procedura de negocieri directe, în urma dispoziției Comisiei Situații Excepționale din 13 iulie, potrivit instituției.

APP va plăti peste 15 milioane de lei celor două companii internaționale care vor face auditul datoriilor Moldovagaz față de Gazprom

În toamna anului 2021, contractul dintre Moldovagaz și Gazprom a fost prelungit pe cinci ani, în baza unei formule de preț „propuse de partea moldovenească”. Livrările de gaze naturale conform noului contract au început din 1 noiembrie 2021. De atunci, prețul pentru gazele naturale a fost majorat de câteva ori.