Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Ministrul Energiei: Decizia SA „MoldovaGaz”…

Ministrul Energiei: Decizia SA „MoldovaGaz” de a achiziționa gaze de la „Gazprom” nu a fost coordonată cu Ministerul

În ultimele patru zile, SA „MoldovaGaz” a achiziționat gaze naturale de la SAP „Gazprom” pentru a acoperi atât necesitatea producerii energiei electrice de către Centrala de la Cuciurgan (MGRES), cât și pentru necesitățile de gaze naturale pe care le-ar avea Chișinăul, anunță compania într-un comunicat de presă. În ultimele trei luni, Chișinăul ceda tot gazul natural procurat de Moldovagaz de la Gazprom regiunii transnistrene, în schimbul achiziției energiei electrice.

„Am fost mirat să aflu că în luna martie, de câteva zile, luăm gaze de la SAP „Gazprom” pentru malul drept. Am aflat ieri acest lucru. Decizia a fost luată de SA „MoldovaGaz” și nu a fost coordonată cu ministerul”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov într-un briefing de presă marți, 21 martie.

Poziția Ministerului Energiei și a Guvernului pe subiectul achiziționării de gaze de la SAP „Gazprom” este că „pe malul drept nu avem nevoie în acest moment să procurăm gaze de la SAP „Gazprom”. Noi (R.Moldova, n.r) avem gaze procurate și avem stocuri create special pentru securitatea energetică a R. Moldova prin SA „Energocom””.

„Poziția noastră este că acest gaz trebuie să fie procurat de la SA „Energocom”. Această poziție a fost comunicată companiei SA „MoldovaGaz” și eu sunt sigur că ei vor lua o decizie în favoarea noastră a tuturor. Decizia le aparține.

Până în acest moment, pentru malul drept s-au achiziționat circa 2 milioane m3 de gaze de la SAP „Gazprom”, în decursul a patru zile. Nu e vorba de un volum enorm de gaze. Prețurile sunt practic echivalente cu cele de la SA„Energocom””, a menționat ministrul Energiei.

SA „MoldovaGaz” a anunțat într-un comunicat despre achiziția de gaze din luna martie 2023.

„În luna martie curent SAP „Gazprom”, în baza contractului în vigoare, asigură livrarea gazelor naturale către R. Moldova în volum total de 176,7 milioane m3 lunar, sau 5,7 milioane mpe zi.

De la începutul lunii curente volumul de gaze naturale livrate de SAP „Gazprom” integral este recepționat de SA „Moldovagaz” și direcționat către SRL „Tiraspoltransgaz” pentru consumatorii din partea stângă a Nistrului, inclusiv centrală „Moldavscaia GRES”, care produce energie electrică pentru partea dreaptă a Nistrului.

În perioada respectivă SA „Moldovagaz” asigură consumatorii din partea dreaptă a Nistrului cu gaze naturale procurate de la SA „Energocom””, se arată în comunicat.

Reprezentanții SA „MoldovaGaz” menționează că „în legătură cu încălzirea temperaturii aerului de afară în a doua jumătate a lunii curente, consumul de gaze naturale pe partea stângă a Nistrului s-a diminuat considerabil și luând în considerație că prețul gazelor naturale livrate de SAP „Gazprom” și SA „Energocom” sunt practic similare, SA „Moldovagaz” până la finele lunii martie 2023 va procura pentru consumatorii săi circa 0,7-0,8 milioane m3 pe zi de la SAP „Gazprom”, și circa 1,3-1,5 milioane de m3  pe zi de la SA „Energocom””, se anunță în comunicatul SA „MoldovaGaz”.