Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Guvernul a lansat Programul pentru…

Guvernul a lansat Programul pentru susținerea antreprenorilor – „373”. Ce presupune acesta

Sursa foto: gov.md

Creșterea economică și a investițiilor, deschiderea a noi locuri de muncă și crearea oportunităților pentru dezvoltarea întreprinderilor sunt principalele obiective ale noului Program guvernamental pentru susținerea antreprenorilor „373”, anunțat, pe 2 mai, de prim-ministrul Dorin Recean în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit prim-ministrului, Programul „373” reprezintă un instrument de finanțare prin care Guvernul va subvenționa dobânzile la creditele pentru nevoile investiționale ale întreprinderilor.

Premierul Recean a spus că „pornind de la codul țării noastre”, fiecare cifră prevăzută în Program vine cu un suport considerabil pentru dezvoltarea afacerilor și încurajarea investițiilor:

  • 3 – 3% rata dobânzii la creditele în valută străină € sau $
  • 7 – 7% rata dobânzii la creditele în lei
  • 3 – 3 ani, perioada maximă de grație pentru creditele cu maturitatea de până la 7 ani

Începând cu 1 iunie, prin Programul „373”, antreprenorii vor avea acces la resurse financiare și la mai mult sprijin din partea statului. 

„Cu cât mai multe afaceri de succes vom avea, cu atât mai bogată va fi țara, cu atât mai mare va fi bunăstarea fiecăruia dintre noi. De exemplu, astăzi, rata dobânzii la creditele pe un termen mediu în lei pentru persoanele juridice este de 12.9%. Prin urmare, antreprenorul va plăti doar 7%, iar diferența va fi plătită de către Guvern. Pe de altă parte, rata dobânzii la creditele pe un termen mediu în valută străină pentru persoanele juridice este de 5.5%. La fel, antreprenorul va plăti doar 3%, iar diferența va fi subvenționată de Guvern”, a precizat prim-ministrul Dorin Recean. 

Pentru a beneficia de credite avantajoase, antreprenorii vor trebui să prezinte la bancă un plan eligibil de investiții și să aibă o contribuție proprie la programul investițional de 10%. Programul prevede subvenționarea creditelor de până la 15 milioane de lei sau echivalentul în valută străină, pe un termen maxim de până la 7 ani. 

Începând cu anul viitor, potrivit lui Recean, Guvernul își propune creșterea plafonului de creditare până la 30 de milioane de lei, precum și oferirea unei garanții de creditare pentru întreprinderile care nu au suficient gaj. De asemenea, urmează a fi oferite componente de grant pentru domenii specifice, precum susținerea afacerilor lansate de tineri și femei, producători artizanali, dezvoltarea turismului rural și alte domenii.

„Țintim un portofoliul de un miliard jumătate de lei. Pot fi câteva mii de afaceri care vor să investească. Creditele sunt oferite pentru investiții, nu pentru capitalul circular. Am discutat acest program cu băncile. Imediat ce Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării va trece în hotărâre de guvern cu operaționalizare vom merge la semnarea contractelor cu băncile”, a mai declarat șeful Guvernului.

Programul „373” va fi disponibil din 1 iunie și își propune să fortifice cooperarea între întreprinderile mici și mijlocii, bănci, agenții guvernamentale și alte părți interesate, potrivit Guvernului.