BNS: Câţi bani câştigă cetățenii R. Moldova şi cum îi cheltuie

Un moldovean câștigă puțin peste 2 mii de lei pe lună, iar banii îi cheltuie pentru produse alimentare, întreținere, îmbrăcăminte și încălțăminte. Cel puțin așa arată datele furnizate de Biroul Național de Statistică al R. Moldova (BNS).

În primul trimestru al anului 2018, venitul lunar al unei persoane a fost în medie de 2 353 de lei, cu 10,3% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, iar față de trimestrul IV 2017 s-a redus cu 1,9%.

Salariul reprezintă cea mai importantă sursă de venit pentru moldoveni (40,8%), urmată de prestațiile sociale care constituie 23,9%, dar și veniturile obținute din activitățile desfășurate pe cont propriu (13,2%), inclusiv veniturile din activitatea agricolă și 5,5% din activitatea non-agricolă. Transferurile bănești de peste hotare constituie 17,5% din totalul veniturilor, scrie într-un comunicat emis de BNS.

Moldovenii din spațiul urban câștigă în medie cu 897 de lei sau de 1,5 ori mai mult decât persoanele din mediul rural. Sursa principală de venit a populaţiei din mediul urban este activitatea salarială care reprezintă 51,5% din totalul veniturilor și prestațiile sociale – 22,7%.

Populaţia rurală în comparaţie cu cea urbană este dependentă într-o proporţie mai mare de transferurile din afara țării, ponderea acestora fiind de 23% față de 12,6% în cazul populației din mediul urban. Pentru populaţia rurală este caracteristică o pondere mai mare şi a prestaţiilor sociale, contribuţia acestora fiind de 25,3%, comparativ cu 22,7% în mediul urban.

Un cetățean cheltuie în medie 2 330 de lei pe lună, cu 11,4% mai mult decât anul trecut. Cea mai mare parte a cheltuielilor este destinată necesarului de consum alimentar – 43,9%, comparativ cu 44,1% în trimestrul I 2017. Pentru întreținerea locuinței o persoană în medie a alocat 17,9% din cheltuielile totale de consum, iar pentru îmbrăcăminte și încălțăminte – 10,4%. Celelalte cheltuieli au fost direcționate pentru sănătate – 6,2%, comunicații – 4,6%, transport – 3,8%, dotarea locuinței – 3,4%, învățământ – 0,5%, etc.

BNS anunță că structura acestor cheltuieli nu s-a schimbat esențial comparativ cu perioada respectivă a anului precedent. În medie, cheltuielile de consum ale populaţiei din mediul urban au constituit 2 804 lei pe o persoană lunar, respectiv cu 840 lei sau de 1,4 ori mai mult faţă de mediul rural.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *