BEM-ul trebuie păstrat sau lichidat?!

Natan Garștea, consilierul lui Chiril Gaburici în domeniul financiar, a postat, în această dimineață, pe rețelele de socializare un tabel în care enumeră șapte argumente care arată de ce Banca de Economii a Moldovei trebuie lichidată și doar două motive de a fi păstrată.

11536101_10153064093138732_8916881859919174780_nPotrivit consilierului, principalul dezavantaj de păstrare a băncii este că statul cheltuie lunar circa 30 de milioane de lei pentru menținerea funcționării băncii, iar în cazul în care BEM nu va fi lichidat, furtul banilor din bancă va continua.

Menționăm că tot astăzi, PLDM și PDM s-au întrunit într-o şedinţă, în urma căreia au ajuns la concluzia că BEM trebuie să intre integral în posesia statului, fiind naționalizată. „Îngrijorările pe care le are premierul, privind situația din sistemul bancar, le avem şi noi. Am reiterat viziunile noastre comune. Am vorbit despre promovarea în continuare a legi ce vizează sistemul bancar. Sarcina cea mai importantă în situaţia noastră este să stabilizăm situaţia economică din ţară. Cu referinţă la sistemul bancar, pot spune că se discută intens cu privire la BEM, este necesară păstrarea instituţiei şi naţionalizarea ei. Trebuie să fie a statului 100%”, a declarat Marian Lupu, liderul PDM.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. andrei balan

    Eu cred ca atit guvernantii cit si cei mai buni economisti ai Moldovei trebuie sa analizeze bine situatia si pina la urma sa ajunga la o decizie comuna, fie asta si nationalizarea macar, dar sa fie o decizie bine gindita.

  2. Damian Frasineanu

    S-a face ceva pina la urma una din doua, insa cum ramine cu cei care au adus banca la asa situatie? Ce se va face cu Dodon si Greceanii care au beneficiat de creditele luate prin intermediul lui Alexei Greceanii si firmele ce acesta le gestiona? Caci anume aceste firme au luat cele mai multe credite neperformante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *