Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Apartament de 34 de mii…

Apartament de 34 de mii de euro, salariu de 45 mii lei lunar și teren fără valoare indicată. „Realitatea din 2011 era alta”. Președintele ANI explică datele din declarația sa de avere

Colaj foto: ZdG

Lilian Chișca, președintele Autorității Naționale de Integritate (ANI),  a înregistrat în anul 2025, împreună cu soția sa, venituri cumulative de peste 1,1 milioane de lei. Conform declarației de avere și interese personale, 560 de mii de lei din această sumă provin din salariul oficial încasat de acesta în cadrul instituției, adică circa 45 de mii de lei lunar. Într-o reacție pentru ZdG, oficialul explică lipsa valorii de piață indicată în dreptul unor bunuri pe care le deține și îndeamnă la o analiză retrospectivă a economiei în privința prețului de achiziție al locuinței sale.

La categoria bunurilor imobile, oficialul a raportat un teren de 0,2 ha dobândit în 2003 și un apartament cu o suprafață de 108 metri pătrați, achiziționat în anul 2011, fără ca să fie indicată valoarea de piață a acestor bunuri. Prețul de cumpărare al apartamentului indicat în document este de 34 de mii de euro.

Solicitat de ZdG, oficialul a menționat că valoarea terenului nu este indicată în declarația sa de avere, întrucât valoarea acestuia încă nu a fost stabilită. 

„Terenul a fost dobândit de soția mea ca urmare a repartizării de primărie a loturilor până la căsătorie. Ținând cont de faptul că până la moment în localitatea rurală de unde este de origine soția mea nu a fost efectuată inventarierea, el nu are stabilită o valoare.”

Întrebat de ce în declarație nu este menționată valoarea de piață a apartamentului procurat în 2011, Chișca a precizat că a respectat prevederile legii. „Valoarea de piață pentru bunurile procurate până la 1 ianuarie 2018 nu se indică.  O obligație a declarării valorii de piață a apărut pentru bunurile dobândite începând cu 1 ianuarie 2018. Și respectiv, în cazul dat, eu nu pot să indic, nici nu țin minte ce valoare era de piață și dacă era vreodată.”

Întrebat despre discrepanța dintre prețul de achiziție al apartamentului și prețurile actuale de pe piață, Lilian Chișca a îndemnat la o analiză retrospectivă a economiei, menționând că tranzacția a fost făcută în condiții comerciale normale pentru acele timpuri.

„Pentru zilele de azi, într-adevăr, suma pare mică, dar realitatea din 2011 totuși era alta. Bunul e cumpărat în 2010-2011 (…), dar trebuie să ne uităm și la curs, și prețurile care erau atunci, erau altele decât sunt acum. Am avut prețul, el tot era de piață, că eu l-am cumpărat de la persoană fizică, nu de la dezvoltator, și totul a fost negociat”, a explicat președintele ANI.

Lilian Chișca a ținut să transmită un mesaj de responsabilitate, precizând că integritatea sa poate fi verificată ușor prin istoricul declarațiilor depuse succesiv. „Declarația mea este publică din anul 2010, este consecutivitate la toate acțiunile și toate achizițiile mele.”

„[…] Eu, ca și oricare din noi, mă strădui și respect cadrul legal, fiindcă alte mijloace din altă parte nu am avut. Chiar și când procur, și la toți le recomand, indic valoarea reală [a bunurilor], fiindcă ea trebuie argumentată — și proveniența, și tot — ca să nu apară ulterior dubii și întrebări”, a concluzionat președintele ANI.

De asemenea, la capitolul active financiare, Lilian Chișca a indicat un cont curent deschis la BC MAIB, în care deține suma de 1,8 mii de euro.

În ceea ce privește activele mobile, cea mai recentă achiziție înregistrată datează din anul 2020. Acesta deține un autoturism marca Mercedes, fabricat în anul 2017, a cărui valoare declarată este de 29,7 mii de euro.

Lilian Chișca își desfășoară activitatea în cadrul Autorității Naționale de Integritate (ANI) din anul 2012. Până în 2017, a activat în cadrul Direcției Control Venituri și Proprietăți, an în care a fost numit vicepreședinte al instituției. Ulterior, în 2023, a câștigat concursul pentru conducerea ANI și a fost numit în funcția de președinte.

Articolul este scris de Vasile Pleșca, stagiar ZdG