Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   A întârziat șapte zile și…

A întârziat șapte zile și a pierdut facilitatea fiscală. Cazul unui antreprenor din Ghidighici ajunge la Guvern: „Problema este în proceduri”

Prim-ministrul Vasile Tofan a solicitat revizuirea procedurilor privind aplicarea facilităților fiscale pentru antreprenori, după ce un om de afaceri din Ghidighici a pierdut dreptul la facilitate fiscală din cauza unei întârzieri de șapte zile.

Este vorba despre Petru Racu, fost fotbalist moldovean, revenit din Suedia, care, împreună cu fratele său, Dorin, dezvoltă în R. Moldova o afacere în domeniul producerii uleiurilor presate la rece. Compania beneficia de facilitatea fiscală acordată pentru profitul reinvestit, însă a pierdut acest drept după ce declarația fiscală a fost depusă cu aproximativ o săptămână peste termen. Drept consecință, i se solicită achitarea a 397 de mii de lei impozit pe venit, plus majorări.

Petru Racu susține că întârzierea s-a produs din cauza unei erori a prestatorului extern de servicii contabile și că toate celelalte condiții prevăzute de lege pentru acordarea facilității au fost respectate.

Potrivit antreprenorului, profitul obținut de companie în ultimii ani nu a fost distribuit, ci a rămas în R. Moldova și a fost direcționat spre dezvoltarea afacerii.

„În ultimii ani, profitul companiei a rămas aici și a fost reinvestit: în utilaje, producție, depozitare, brutărie artizanală, iar recent, într-un hangar pentru prelucrarea și depozitarea semințelor. Și, cel mai important, în locuri de muncă”, a declarat antreprenorul.

În urma deciziei autorităților fiscale, Petru Racu a adresat o sesizare oficială premierului Vasile Tofan. Cazul a fost abordat de șeful Executivului în cadrul ședinței Guvernului de miercuri, 12 august.

„Pe controale, în continuare vin foarte multe solicitări și cred că e bine să simțim pulsul lucrurilor, e bine să deblocăm anumite lucruri. Acum câteva zile mi-a atras atenția un antreprenor. A revenit din Suedia, a inițiat împreună cu fratele său o afacere la Ghidighici, în domeniul uleiurilor presate la rece. Acum speța lor ține de Fisc, pentru că sunt o companie mică, beneficiază de scutirea la profitul reinvestit. Ei au întârziat cu o săptămână să aplice pentru declarația fiscală pentru 2025. Ca rezultat, Fiscul nu le-a permis să beneficieze de această facilitate a profitului reinvestit doar pentru faptul că au întârziat cu șapte zile”, a menționat premierul.

Vasile Tofan a cerut autorităților responsabile să examineze cazul și să identifice soluții pentru ca, în asemenea situații, măsurile aplicate să fie proporționale. Potrivit premierului, o întârziere de ordin procedural nu ar trebui să ducă automat la pierderea integrală a facilității fiscale.

„Într-adevăr, antreprenorul o greșit în cazul dat, dar cred că măsura este neproporțională. Fiscul a acționat în concordanță cu procedurile existente, problema nu-i în Fisc. Și cu siguranță nu este în antreprenor. Problema este în proceduri. Trebuie să schimbăm procedura acolo și să acționăm proporțional în astfel de cazuri. Dacă cineva întârzie, asta nu înseamnă că trebuie să anuleze facilitatea fiscală, dacă trebuie să fie unele penalități, e ok, dar nu cred că trebuie să fie anulată integral facilitatea fiscală”, a afirmat Vasile Tofan.

După ședința Guvernului, Petru Racu i-a mulțumit lui Vasile Tofan.

„Mă bucur mult că vocea noastră a fost auzită. Mulțumesc domnului prim-ministru Vasile Tofan pentru atenție și pentru că a înțeles esența problemei. Noi vrem să investim, să creștem și să creăm locuri de muncă aici, acasă. Sperăm ca acest caz să fie un pas spre mai multă încredere și echitate pentru antreprenorii din R. Moldova”, a scris acesta într-o postare publicată pe rețelele de sociealizare.

În prima ședință a Guvernului, Vasile Tofan a solicitat elaborarea unui pachet de măsuri pentru reducerea controalelor excesive asupra antreprenorilor. Măsurile urmează să fie prezentate de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării până la 9 septembrie 2026.