Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   (Foto) TIFF Chișinău 2017: Patru…

(Foto) TIFF Chișinău 2017: Patru zile, trei locații și peste 20 de filme

Au mai rămas doar câteva zile până se va începe cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) la Chișinău. În perioada 20-23 iulie, cinefilii vor avea parte de peste 20 de filme premiate în marile festivaluri sau incluse în topurile criticilor, filme ce abordează teme actuale precum politica, religia, societatea. Acestea vor fi proiectate la Cinematograful Odeon, în scuarul Liceului „Gheorghe Asachi”, în aer liber, precum și la Cinematograful Buiucani.

TIFF Chișinău 2017 se deschide joi, 20 iulie, ora 18.00, la Cinematograful Odeon, cu premiera „Planeta Petrila” de Andrei Dăscălescu, un documentar emoționat despre eforturile unui fost miner devenit artist și activist de a salva clădirile istorice ale celei mai vechi mine din țară folosindu-se de artă și absurd. A fost distins cu Premiul Publicului Cinepub la TIFF 2017. Acesta va fi urmat de unul dintre cele mai lăudate debuturi din ultimul an, „Piatră pe inimă”/ „Heartstone”, povestea a doi adolescenți care descoperă, cale de-o vară, sentimente noi, derutante. Filmul islandezului Guðmundur Arnar Guðmundsson a câștigat Premiul pentru regie și Premiul Publicului la TIFF.

Tot la Odeon, vineri, publicul va putea viziona „Vara s-a sfârșit”, filmul lui Radu Potcoavă despre doi puști care se împrietenesc în preajma eclipsei totale de soare din 1999, și „Gloria”, recompensat cu Mențiunea specială a Juriului la TIFF, povestea unui bărbat care găsește milioane de leva pe șine, le predă statului și se trezește că obține în schimb un ceas stricat.

Sâmbăta și duminica, programul festivalului este și mai generos, oferind publicului câte patru proiecții la Odeon. Unul dintre filmele de neratat ale ediției este „Breaking News”, de Iulia Rugină, proaspăt distins cu Mențiunea specială a Juriului la Karlovy Vary, pentru interpretarea tinerei actrițe Voica Oltean. Andi Vasluianu are rolul unui jurnalist de televiziune care supraviețuiește unei explozii și constată că nu știe mai nimic despre colegul său care și-a pierdut viața.

„Ultimul căldărar”, câștigătorul Premiului pentru debut la TIFF, urmărește o familie de romi forțată să emigreze atunci când nu se mai poate întreține din propriul meșteșug, iar „Varză, cartofi și alți demoni” face haz de necaz analizând paradoxurile agriculturii românești. Din Rusia vine „(M)ucenicul”, o dramă puternică despre un adolescent cuprins de o criză mistică, premiată la Cannes, iar din Italia exuberantul „Nebune de fericire”, aventura a două femei care se împrietenesc într-o clinică de psihiatrie.

În zilele de weekend, spectatorii vor avea șansa să vadă și cele mai noi scurtmetraje românești, selecționate la TIFF. Printre acestea se regăsește și „Scris/Nescris” de Adrian Silișteanu, nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, precum și „Prima noapte” de Andrei Tănase, inclus pe lista filmelor eligibile la Oscarul pentru Cel mai bun scurtmetraj, ediția 2018.

În fiecare zi, publicul este așteptat și în noile locații ale acestei ediții TIFF Chișinău. Spațiile în aer liber și cu acces gratuit oferă o selecție de filme care vor rula concomitent, în cele patru zile, de la ora 21:30. Joi, 20 iulie, proiecțiile din scuarul Liceului „Gheorghe Asachi” debutează cu „La drum cu tata”, de Anca Miruna Lăzărescu, povestea unei familii româno-germane ce pornește spre Germania, în anul 1968, și întâlnește în cale tancurile rusești care plecau spre Praga. Tot aici vor rula filme cu priză la public: „Dumnezeu să ne ierte”, un thriller captivant, multi-premiat, despre doi polițiști ale căror acțiuni devin la fel de suspecte precum cele ale criminalului pe care îl urmăresc, „Povestea iubirii”, ecranizarea lui Radu Mihăileanu după renumitul bestseller, cu Derek Jacobi și Gemma Arterton, și surprinzătoarea comedie italiană „Complet străini”, despre niște prieteni care decid să-și scoată la iveală, într-o seară, secretele ascunse pe telefoane.

La Cinematograful Buiucani, cu intrare gratuită, spectatorii vor putea (re)vedea trei filme românești lansate în ultimii ani: comediile „America, venim!”, de Răzvan Săvescu, și „Ursul”, regizată de Dan Chișu, alături de drama multi-premiată a lui Tudor Cristian Jurgiu, cu Victor Rebengiuc în rolul principal, „Câinele japonez”.

Biletele pot fi cumpărate deja pe www.iticket.md sau, începând cu 20 iulie, ora 10:00, de la cinematograful Odeon. Prețul biletelor este de 30 de lei pentru o proiecție sau 250 de lei pentru un abonament general.


PROGRAMUL TIFF Chișinău 2017:
Cinematograful Odeon:
Joi, 20 iulie
18:00 – „Planeta Petrila”, r. Andrei Dăscălescu (1h20)
19:45 – „Piatră pe inimă” / „Heartstone”, r. Gudmundur Arnar Gudmundsson (2h09)
Vineri, 21 iulie
18:00 – „Vara s-a sfârșit”, r. Radu Potcoavă (1h45)
20:00 – „Gloria”/ „Glory”, r. Kristina Grozeva, Petar Valchanov (1h41)
Sâmbătă, 22 iulie
14:00 – Scurtmetraje românești din selecția TIFF – calup 1 (1h51)
16:15 – „Varză, cartofi și alți demoni”, r. Șerban Georgescu (1h04)
17:30 – „Fixeur”, r. Adrian Sitaru (1h38)
20:00 – „Nebune de fericire”/ „La pazza gioia”, r. Paolo Virzì (1h56)
Duminică, 23 iulie
14:00 – Scurtmetraje românești din selecția TIFF – calup 2 (1h52)
16:15 – „Ultimul căldărar” (1h00), r. Cosmin Bumbuț, Elena Stancu
17:30 – „Breaking News”, r. Iulia Rugină (1h21)
19:30 – „(M)ucenicul”, r. Kirill Serebrennikov (1h58)

Proiecții gratuite în scuarul Liceului „Gheorghe Asachi”, ora 21:30:
20 iulie – „La drum cu tata”, r. Anca Miruna Lăzărescu (1h51)
21 iulie – „Dumnezeu să ne ierte”/ „Que Dios nos perdone”, r. Rodrigo Sorogoyen (2h04)
22 iulie – „Povestea iubirii”/ „The History of Love”, r. Radu Mihăileanu (2h14)
23 iulie – „Complet străini”/ „Perfetti sconosciuti”, r. Paolo Genovese (1h37)

Proiecții gratuite la Cinema Buiucani, ora 21:30:
20 iulie – „America, venim!”, r. Răzvan Săvescu (1h30)
21 iulie – „Profesorul de vioară”/ „The Violin Teacher”, r. Sérgio Machado (1h42)
22 iulie – „Ursul”, r. Dan Chișu (1h23)
23 iulie – „Câinele japonez”, r. Tudor Cristian Jurgiu (1h30)