Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Șeful Inspectoratului de Poliție Botanica…

Șeful Inspectoratului de Poliție Botanica din Chișinău, Sergiu Cobîlaș, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Acesta este bănuit de luare de mită de la traficați de droguri

Colaj ZdG

Șeful Inspectoratului de Poliție Botanica din Chișinău, Sergiu Cobîlaș, reținut pentru presupusă luare de mită de la traficați de droguri, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Avocatul lui Cobîlaș, Alexandru Zmeu, susține că el este nevinovat și că dosarele anterioare pe numele său sunt niște acțiuni de răzbunare din partea SPIA, scrie TVR Moldova. La fel, arest preventiv au primit și ceilalți 5 polițiști vizați în cauza penală: Daniil Afanasiev, Mihai Cireș, Grigore Buțu, Ioan Gavriliță și Marius Comănescu.

De asemenea, avocatul a spus că Cobîlaș nu s-a prezentat în instanță din cauză problemelor de sănătate. 

„El este nevinovat. El este învinuit de toate aspecte legate de activitatea de serviciu. Toate dosarele anterioare au fost instrumentate de fosta conducere de la SPIA din cauză că clientul meu, împreună cu alți polițiști onești, au reținut un angajat al SPIA. Și toate dosarele anterioare au fost falsificate.  Există o interpretare greșită a probatoriului din partea procurorului, dar noi vom colabora și cred că vom demonstra nevinovăția”, a spus avocatul Alexandru Zmeu, precizând că va contesta decizia instanței.  

Anterior, ZdG a scris că șeful de secție de la Inspectoratul de Poliție Botanica a fost vizat anterior în alte dosare penale care însă au fost clasate. Deși anterior a fost demis din funcție, Cobîlaș a fost restabilit de instanță. Ceilalți cinci polițiști reținut și învinuiți că primeau mită„de la persoane implicate în consum și trafic ilicit de droguri” au fost angajați în poliție după ce au absolvit liceul sau Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, având toți experiență de doar câțiva ani în structurile poliției. 

Mai bine de un deceniu în Poliție

Sergiu Cobîlaș, șeful de Secție reținut de CNA este absolvent al Universității de Stat din Moldova în 2008, iar în 2019 a făcut masterat la Universitatea de Studii Europene. 

Cobîlaș a fost avansat în funcția de ofițer superior în cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Inspectoratul de Poliție Botanica, secția „Investigații, infracțiuni” în 2022, după ce a ocupat mai multe funcții în cadrul, inclusiv ofițer superior de sector. În prezent, deține și funcția de șef adjunct al secției. 

Vizat în patru cauze și dosare penale, clasate ulterior

Potrivit datelor consultate de ZdG, Sergiu Cobîlaș a fost vizat anterior în patru cauze și dosare penale, dar toate au fost clasate. În 2015, Procuratura Hîncești a inițiat pe numelelui o cauză penală pentru tortură, tratament inuman sau degradant, față de o persoană, dar cauza a fost clasată din lipsa elementelor componenței de infracțiune. În 2020, Centrul Național Anticorupție a inițiat o cauză penală pe numele lui pentru corupere pasivă, dar dosarul a fost clasat. Și tot în 2020, o altă cauză penală inițiată de CNA îl viza pe Cobîlaș, pentru încălcarea inviolabilității vieții personale a unui cetățean, dosar care a fost conexat cu cel pentru corupere pasivă și clasat. În 2021, CNA deschide o altă cauză penală pentru tortură, tratament inuman sau degradant față de aceeași persoană a cărui inviolabilitatea a vieții private ar fi încălcat-o în 2020. Și acest dosar a fost clasat. 

În 2021, Newsmaker a scris despre un dosar de escrocherie deschis pe numele lui Cobîlaș și al altor polițiști. Sursa cita o scrisoare a polițiștilor vizați în dosar, adresată ministrului de atunci al Afacerilor Interne, Pavel Voicu, în care aceștia îi acuzau pe polițiștii din cadrul Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI (SPIA) că le-ar fi fabricat acest dosar. Cobîlaș și ceilalți polițiști ar fi investigat în 2015 un dosar de trafic de droguri în care ar fi fost implicați polițiștii din SPIA, potrivit sursei citate. 

Donațiile, o tradiție pentru familia Cobîlaș

Potrivit declarației sale de avere și interese personale pentru 2025, pe parcursul anului, familia Cobîlaș a beneficiat de mai multe donații, în sumă totală de circa 11 mii de euro și 15,5 mii de lei – toate venite din partea rudelor. Donațiile reprezintă o practică obișnuită pentru familia Cobîlaș, or atestăm cadouri bănești în mărime de 7,4 mii de euro și 12 mii de lei în 2024 sau 8,5 mii de euro și 22 mii de lei în 2023. 

În 2025, familia a intrat în posesia unei case de peste 100 de metri pătrați pentru care Sergiu Cobîlaș declară că a achitat 75 de mii de euro, dar prețul căreia s-a ridicat ulterior, în urma realizării mai multor lucrări de reparație, la 130 de mii de euro. Se întâmplă după ce, în declarația pentru 2024, dispare o vilă de 82 de metri pătrați cumpărată în 2022 și apare suma de 85 de mii de euro în urma unui contract de vânzare-cumpărare. Totodată, Cobîlaș trece în declarație și un credit în mărime de 263 de mii de lei contractat în 2025 pe care se obligă să-l întoarcă până în 2030, în contextul în care unicul venit stabil indicat de acesta este salariul de circa 18,9 mii de lei lunar și alocații pentru copii de circa 3,5 mii de lei lunar. 

Cobîlaș mai indică un Mercedes fabricat în 2007 și procurat în 2015 contra unei sume de 50 de mii de lei.

Cinci polițiști cu studii liceale sau absolvenți ai USEFS

Ceilalți cinci polițiști reținuți sunt tineri de până în 27 de ani, absolvenți de liceu sau de universitate, alta decât Academia de Poliție. 

Daniil Afanasiev (26 de ani) este absolvent al Universității de Stat de Educație Fizică și Sport (USEFS) în 2023. Și-a început activitatea în organele poliției în 2024. 

Mihai Cireș (25 de ani), un alt polițist reținut, și-a făcut și el studiile la USEFS, pe care a absolvit-o tot în 2023. Acesta și-a început cariera în poliție în 2022, fiind încă pe băncile facultății. 

Grigore Buțu, născut în 1999, este și el absolvent al USEFS în 2020. La fel ca și colegul său, și-a început cariera în poliție în 2022. 

Ioan Gavriliță (23 de ani) este absolvent de liceu în 2021. Acesta a absolvit Liceul „Ginta Latină” din capitală, fiind angajat în poliție în 2023.  

Și Marius Comănescu (25 de ani) este absolvent al aceluiași liceu. Acesta a finalizat studiile în 2020 și și-a început activitatea în poliție în 2025.

Șeful IGP, despre polițiștii reținuți 

Solicitat de ZdG, Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP) a precizat că legislația permite angajarea civilor în structurile poliției și că realitatea arată că mai mult de jumătate dintre polițiști sunt civili cu studii liceale sau superioare la universități cum ar fi USEFS.