Secția reanimare și terapie intensivă a Spitalului Raional Telenești a fost renovată
Secția reanimare și terapie intensivă a Spitalului Raional Telenești a fost renovată și modernizată, investițiile contribuind la îmbunătățirea condițiilor de acordare a asistenței medicale pacienților aflați în stare gravă, a anunțat miercuri, 16 septembrie, Ministerul Sănătății.
Potrivit unui comunicat, costul lucrărilor constituie aproximativ 1,52 milioane de lei.
„Investițiile în infrastructura medicală și în dotarea instituțiilor sunt esențiale pentru ca pacienții să beneficieze de servicii medicale sigure și de calitate, cât mai aproape de locul de trai. Modernizarea Secției reanimare și terapie intensivă a Spitalului Raional Telenești este un exemplu de investiție în infrastructura medicală raională, care creează condiții mai bune atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical”, a menționat secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Andrei Uncuța.
Ministerul susține că modernizarea secției face parte din eforturile instituției de a îmbunătăți infrastructura instituțiilor medicale publice și de a asigura condițiiadecvate pentru acordarea serviciilor medicale în toate regiunile țării.
În secția reanimare și terapie intensivă activează 4 medici și 15 asistenți medicali, care acordă anual asistență medicală pentru peste 360 de pacienți.
La evenimentul de redeschidere a secției au participat secretarul de stat, Andrei Uncuța, directorul general al CNAM, Ion Dodon, vicepreședintele raionului Telenești, Ion Tulbure, și directorul Spitalului Raional Telenești, Vadim Lisnic.