S.A. „Bursa Internațională a Moldovei” a fost înregistrată oficial. Fostul premier Dorin Recean, membru în Consiliul de Administrație
Bursa Internațională a Moldovei (BIM) a fost înregistrată oficial la Agenția Servicii Publice, informează Agenția Proprietății Publice (APP), în calitate de principal reprezentant al statului și acționar în structura BIM. Înregistrarea oficială marchează trecerea BIM într-o etapă instituțională, cu bază legală și mandat operațional pentru dezvoltarea pieței de capital din Moldova, potrivit comunicatului APP.
Bursa creează premise pentru diversificarea surselor de finanțare ale companiilor, pentru creșterea accesului la investiții și pentru consolidarea legăturilor economice cu piețele financiare din regiune. Instituția contribuie la dezvoltarea sectorului privat și la crearea unui cadru predictibil pentru investiții pe termen lung.
Conducerea BIM
Cu ocazia înregistrării societății pe acțiuni, BIM și-a prezentat conducerea, care potrivit APP „este formată din profesioniști cu experiență locală și internațională în administrație publică, piețe financiare, banking și investiții”.
Veronica Aprintin este directoare generală a Bursei Internaționale a Moldovei.
„A deținut funcția de secretara de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, responsaiblă pentru dezvoltarea mediului de afaceri. Are expertiză în finanțarea și dezvoltarea sectorului privat în cadrul unei instituții financiare internaționale cu cel mai înalt rating de credit. Dna Arpintin va conduce procesul strategic de construcție a instituției”, potrivit comunicatului.
Andrian Iastremschi este director general adjunct al Bursei Internaționale a Moldovei.
„Are experiență în piețe financiare, banking și investiții. A activat în instituții financiare internaționale și în structuri ale pieței de capital din Republica Moldova. Deține certificarea European Financial Advisor. Dl Iastremschi va coordona gestionarea operațională și dezvoltarea infrastructurii de tranzacționare a bursei”, anunță APP.
Fostul premier Dorin Recean, membru în Consiliul de Administrație Bursei Internaționale a Moldovei
Deciziile strategice ale Bursei Internaționale a Moldovei sunt asigurate de Consiliul de Administrație, format din reprezentanți ai acționarilor și un membru independent, ordonați mai jos conform structurii de acționariat.
Paul Dogaru este membru al Consiliului de Administrație și reprezintă Bursa de Valori București (BVB).
„Este director de operațiuni registru în cadrul Depozitarului Central al BVB. Contribuie cu expertiză tehnică în infrastructura pieței de capital și cu transfer de know-how din modelul românesc către piața din Republica Moldova”, potrivit sursei citate.
Dorin Recean este membru al Consiliului de Administrație și reprezintă Agenția Proprietății Publice.
„Anterior, a deținut funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova, în prezent Emisar special al Președintelui pentru dezvoltare și reziliență. Are experiență în politici publice, reforme instituționale și cooperare internațională. Contribuie la orientarea strategică a bursei și la dialogul cu partenerii externi”, conform comunicatului APP.
Alexandru Sonic este membru al Consiliului de Administrație și reprezintă investitorii din sectorul creditar.
„Este vicepreședinte maib, responsabil pentru sectorul corporativ. Contribuie cu o experiență vastă în investiții, finanțe, guvernanță corporativă și gestionarea riscurilor atât în context internațional, în cadrul unei bănci de prim rang, cât și în Republica Moldova”, scrie Agenția Proprietății Publice.
Andrei Plamadeala este membru al Consiliului de Administrație și reprezintă investitorii din sectorul non-creditar.
„Este director financiar și membru Consiliului de Administrație al Donaris Vienna Insurance Group. Oferă perspectiva investitorilor instituționali și a potențialilor emitenți din sectorul corporatist”, se mai arată în comunicat.
Dumitru Vicol este membru independent al Consiliului de Administrație.
„Este specialist în piețe de capital cu o carieră construită în cadrul unora dintre cele mai prestigioase instituții financiare globale. Are experiență în consilii de administrație și analiză financiară. Contribuie cu o viziune obiectivă, lipsită de potențiale conflicte de interes, rigoare analitică și un angajament ferm pentru transparență și bună guvernanță”, potrivit APP.
Odată cu înregistrarea oficială și constituirea completă a echipei de conducere, Bursa Internațională a Moldovei intră într-o fază de pregătire operațională și autorizare reglementară. Prioritatea imediată vizează finalizarea platformei tehnologice, stabilirea regulilor și procedurilor interne și pregătirea documentației necesare pentru solicitarea licenței de operator de piață la Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF). Depunerea dosarului este planificată pentru 30 martie 2026.
Bursa Internațională a Moldovei este constituită sub forma unei societăți pe acțiuni. Structura acționariatului reunește instituții financiare și investitori strategici, reflectând un angajament comun pentru dezvoltarea cooperării economice regionale. Acest model de parteneriat asigură transfer de know-how, guvernanță solidă și integrarea bursei în rețelele piețelor de capital europene.
Structura acționariatului Bursei Internaționale a Moldovei:
- Bursa de Valori București, 26,67%
- Agenția Proprietății Publice, 20%
- Donaris Vienna Insurance Group, 11,67%
- maib, 10%
- GRAWE Carat Asigurări, 10%
- Moldindconbank, 6,67%
- MK Kredit Company, 5%
- OTP Bank Moldova, Moldcell și Premier Energy PLC, câte 3,33 % fiecare