Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Premierul României, Luca Niculescu, va…

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită în R. Moldova săptămâna viitoare

Sursa: Inquam Photos

Premierul român Luca Niculescu va efectua prima vizită după ce a fost investit în funcție în R. Moldova marți, 27 octombrie, a confirmat joi, 22 octombrie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici.

Miercuri, 21 octombrie, prim-ministrul Vasile Tofan a avut o conversație la telefon cu Niculescu.

„Am avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul Vasile Tofan, căruia i-am mulțumit pentru urările calde şi de prietenie. Am convenit ca prima mea vizită să fie la Chișinău și ne pregătim să lucrăm intens pentru a dinamiza proiectele pe care le avem în lucru şi pentru a identifica altele noi, cu același obiectiv: să asigurăm securitatea și prosperitatea cetățenilor noștri”, a scris miercuri, pe X, Luca Niculescu.

Premierul român a anunțat că a cerut deja miniștrilor din Cabinetul său să ia legătura cu colegii lor de la Chișinău.

Tofan a menţionat că vrea să ducă cooperarea cu România ”mai departe, cu rezultate concrete pe ambele maluri ale Prutului”.

„Avem nevoie de mai multe legături între comunităţi, de investiţii şi de o Moldovă tot mai bine conectată la România şi la Uniunea Europeană. Avem mult de lucru împreună şi un obiectiv care ne uneşte: să ne regăsim în aceeaşi familie europeană”, a mai declarat Tofan.

Vasile Tofan a făcut prima sa vizită oficială externă în România, la scurt timp după instalarea în funcţie.

Luca Niculescu a devenit noul prim-ministru al României, după ce pe 20 octombrie deputații români i-au dat votul de încredere. Guvernul Niculescu a fost învestit cu 280 de voturi favorabile, scrie HotNews. Numărul de voturi este cu 47 mai mare decât minim necesar, de 233.

Miniștrii propuși pentru Guvernul Niculescu au fost audiați anterior în comisiile parlamentare de specialitate, iar toți au primit avize favorabile.