• Scandalul cazinourilor: Rezultatele comisiei ar putea fi influenţate

    Scandalul cazinourilor: Rezultatele comisiei ar putea fi influenţate
    de
    21 iulie 2011 | 10:48

    Surse din cadrul comisiei privind elucidarea circumstanţelor votării şi semnării unui amendament la Legea cu privire la cazinouri ne-au spus că Mihai Ghimpu, fostul preşedintele al Parlamentului, împreună cu alţi angajaţi ai Aparatului Preşedintelui din acea perioadă, s-ar face vinovaţi de prejudicierea bugetului statului cu aproximativ 6 milioane de lei. De partea cealaltă, Mihai Ghimpu îl acuză pe colegul său de alianţă, Veaceslav Ioniţă, şi cere demisia şi tragerea la răspundere penală a acestuia pentru că ar fi schimbat conştient cifrele din acel amendament.

    În iulie 2010, un amendament la Legea cu privire la cazinouri, care prevedea ca taxa pentru o masă de joc să fie de 180 mii de lei pentru un an în loc de 360 de mii lei, respins de Parlament, a fost promulgat de preşedintele de atunci, Mihai Ghimpu. În consecinţă, bugetul de stat a fost prejudiciat cu aproape 5,6 milioane de lei. Eroarea a fost depistată de Guvern, care a contestat actul la Curtea Constituţională. Astfel, legea a ajuns din nou în Parlament. Amendamentul respins de către deputaţi a fost propus de fostul deputat, Veaceslav Untilă, dar nu a fost supus votului, fiind pus în aplicare la pachet cu alte amendamente.

    Untilă: “Am vrut să evit monopolul”

    “Atunci când am propus acest amendament, am pornit de la ideea ca toţi agenţii economici care prestează servicii în domeniul respectiv să fie puşi în condiţii egale. Astfel, în 2009, taxa pentru o masă de joc constituia 180 mii de lei, iar în 2010, taxa a fost dublată. În această situaţie, cazinourile mici, care aveau până la 6 mese, riscau să intre în incapacitate de plată, fapt ce ar fi condus la falimentarea lor, iar circa 300 de angajaţi ar fi rămas în afara câmpului muncii. Era de presupus că întreprinderile mari şi-ar fi dorit falimentarea întreprinderilor mici, pentru a institui un monopol în domeniul jocurilor de noroc. Eu am propus o tratare graduală, adică, agenţii economici care aveau până la 6 mese, să achite câte 180 mii de lei, iar cei care au mai mult de 6 mese, să achite câte 360 mii de lei”, îşi aminteşte Veaceslav Untilă, fostul deputat care a propus modificarea legii. “Legea a avut vreo 60 de amendamente, iar eu nu am urmărit parcursul ei până la promulgare. Când s-a depistat această inexactitate, am insistat să fie creată o comisie de anchetă. Există comisia parlamentară, care urmează să stabilească la ce etapă şi cine a comis greşeala şi dacă această greşeală a fost comisă din neglijenţă sau din rea voinţă”, afirmă Untilă, acum vicepreşedinte PL.

    Ghimpu: “Ioniţă este vinovat”

    Scandalul a luat proporţii la începutul acestei săptămâni, când Mihai Ghimpu a declarat la un post TV că vinovat de votarea acelui amendament ar fi liberal-democratul Veaceslav Ioniţă. “Au fost schimbate nişte cifre de către preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, după ce a fost dat votul deputaţilor”, afirma Ghimpu. Miercuri, 20 iulie, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul PL a prezentat stenograma şedinţei Parlamentului în care a fost votată în lectura a doua “Legea Cazinourilor“. “Amendamentul cu privire la reducerea taxei pentru o masă de joc de la 360 de mii de lei la 180 de mii de lei a fost propus de către Veaceslav Untilă, după ce legea fusese deja votată”, susţine Mihai Ghimpu.

    “Ioniţă, conştient, a mers la schimbarea cifrelor din 360 de mii de lei, în 180 de mii, ceea ce a prejudiciat bugetul cu aproape 6 milioane de lei“, a declarat pentru presă preşedintele PL, Mihai Ghimpu. El a cerut demisia lui Ioniţă din funcţia de preşedinte al Comisiei Economie şi tragerea acestuia la răspundere penală. “Cetăţenii nu te-au votat să falsifici documente şi să prejudiciezi statul. Şi mandatul de deputat trebuie să şi-l depună“, crede Ghimpu.

    Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei parlamentare Economie, Buget şi Finanţe,  fiind plecat din Moldova, nu a putut fi găsit pentru a comenta acuzaţiile colegului de alianţă. Anterior, Ioniţă punea votarea acelui amendament din lege pe seama unei greşeli tehnice şi propunea ca cele aproximativ 6 milioane de lei, cu care a fost prejudiciat bugetul, să fie restituiţi de cei 4 agenţi economici care au beneficiat de amendament.

    Reşetnicov: “E clar cine-i vinovat”

    “Eu nu pot să mă pronunţ, pentru că sunt membru al Comisiei de anchetă. Pot să spun, însă, că pentru mine, precum şi pentru membrii comisiei, e clar că legea a fost falsificată. A fost semnată şi promulgată în varianta care nu fusese votată de Parlament. Totul a fost făcut conştient, cu interese, dar gradul responsabilităţii şi vinovăţiei fiecăruia urmează să-l stabilească nu comisia, ci procurorii. E păcat că acum PG nu se autosesizează, dat find că unele persoane deja s-au autodenunţat”, ne-a spus Artur Reşetnicov, membru al Comisiei de Anchetă prinvind elucidarea circumstanţelor votării şi semnării Legii nr.176 din 15 iulie 2010.

    Reşetnicov nu crede că declaraţiile recente ale lui Mihai Ghimpu, vis-a-vis de acest caz, au schimbat lucrurile. “Dl Ghimpu a fost audiat atunci, dar s-a comportat ca un dictator. Dacă voia răspundea, dacă nu – nu. După asta, am auzit în public că are mai multe materiale, şi e clar că dacă apar circumstanţe noi, ieri (marţi, 19 iulie – n.r.), am luat hotărârea să-i audiem suplimentar pe Mihai Ghimpu, Veaceslav Untilă şi alte câteva persoane care erau atunci în aparatul preşedintelui”.

    “Pentru mine, e clar cine-i vinovat, şi cred că şi pentru societate. Nu văd nicio problemă să finalizăm ancheta într-o săptămână–două, nu la toamnă”,  a mai spus Reşetnicov.

    Rezultatele comisiei ar putea fi influenţate

    Surse din cadrul Comisiei de anchetă privind elucidarea circumstanţelor votării şi semnării Legii nr.176 din 15 iulie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001 ne-au spus, sub protecţia anonimatului, că ancheta îl face culpabil de promulgarea acelui amendament pe Mihai Ghimpu şi persoanele care lucrau în acea perioadă în subordinea sa. “Un simplu consultant are un grad de vinovăţie, iar ultimul, care a semnat şi a promulgat amendamentul, cu totul altul. Toţi cei implicaţi în promulgarea amendamentului sunt într-un fel sau altul vinovaţi, dar unii poartă o mai mare responsabilitate”, au punctat surse din cadrul Comisiei. Anterior, Marian Lupu, preşedintele Parlamentului, afirma că “cei care se fac vinovaţi de această eroare, vor fi neapărat pedepsiţi”.

    În cadrul acestei Comisii, activează 9 deputaţi. 4 sunt din partea PCRM: Oleg Reidman,  Zinaida Chistruga, Artur Reşetnicov, Anatolie Zagorodnîi, 3 din partea PLDM – Iurie Apostolachi, Tudor Deliu şi Simion Furdui şi câte unul din partea PD – Raisa Apolschi şi PL – Valeriu Munteanu. Funcţionari din Legislativ nu exclud faptul că rezultatele comisiei ar putea fi influenţate politic. Aceştia au făcut referire la faptul că PCRM se înţelege din ce în ce mai bine cu PLDM, şi astfel ar putea coaliza împotriva lui Ghimpu, pentru a-l face pe acesta vinovat de cele întâmplate.

    Susarenco: “Am impresia că Ioniţă e un fraier”

    Gheorghe Susarenco, fost deputat şi fost viceministru al Justiţiei, susţine că, într-o ţară normală, astfel de lucruri nu pot să se întâmple. “Privesc totul cu nedumerire. Nu înţeleg nimic din harababura asta. E anormal tot ce se întâmplă. Pe de o parte, Ghimpu are dreptate, pentru că el nu poate să urmărească fiecare foaie. Am impresia că Ioniţă este un fraier. E un om întâmplător în politică. De fapt, toţi sunt nişte fraieri. Au ajuns la putere şi văd doar sacul cu bani”, a conchis juristul.

    Victor MOŞNEAG
    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    R. Moldova, Ucraina și Georgia au semnat un memorandum privind cooperarea în domeniul integrării europene

    Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova (MAEIE) au emis luni, 17 mai, o notă informativă prin care anunță că ministrul interimar al afacerilor externe și integrării e…
    R. Moldova, Ucraina și Georgia au semnat un memorandum privind cooperarea în domeniul integrării europene

    FOTO/ Israelul anunță că atacurile aeriene au ucis un comandant militant de rang înalt. SUA face apel pentru pace

    Israel anunță că bombardamentele sale aeriene au ucis un comandant militant palestinian de rang înalt în Gaza și au distrus tuneluri folosite de Hamas. Grupările islamiste au reînnoit atacurile cu rachete asupr…
    FOTO/ Israelul anunță că atacurile aeriene au ucis un comandant militant de rang înalt. SUA face apel pentru pace

    Inspectorii din cadrul ANSA au făcut verificări la mai multe unități comerciale din Capitală și au împărțit amenzi: Peste 130 de kg de produse alimentare, retrase din comerț

    Reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au emis luni, 17 mai, un comunicat de presă prin care anunță că în perioada 7-13 mai, inspectorii Subdiviziunilor Teritoriale/Municipale pen…
    Inspectorii din cadrul ANSA au făcut verificări la mai multe unități comerciale din Capitală și au împărțit amenzi: Peste 130 de kg de produse alimentare, retrase din comerț

    Adresarea unui fotbalist de la Națională către președintele FMF: „Divizia Națională este plină de paraziți. Oare când transparența va deveni o normalitate?”

    Maxim Potîrniche, fotbalist la Naționala Moldovei, care evoluează la clubul FC Petrocub, a venit luni, 17 mai, cu o adresare către președintele Federației Moldovenești de Fotbal (FMF) Leonid Oleinicenco în care…
    Adresarea unui fotbalist de la Națională către președintele FMF: „Divizia Națională este plină de paraziți. Oare când transparența va deveni o normalitate?”

    Peste opt mii de moldoveni s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. R. Moldova se apropie de pragul de 243 de mii de doze de vaccin anti-COVID administrate

    Un număr de 8 053 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore, conform datelor prezentate de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS). Astfel, R. Moldova a depășit lun…
    Peste opt mii de moldoveni s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. R. Moldova se apropie de pragul de 243 de mii de doze de vaccin anti-COVID administrate