Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Moscova, reacție după suspendarea licențelor…

Moscova, reacție după suspendarea licențelor de emisie pentru șase posturi TV în R. Moldova: Milioane de locuitori vorbitori de limbă rusă sunt privați de conținut de știri

Într-o declarație făcută publică de Ministerul rus al Afacerilor Externe, decizia Chișinăului de a suspenda licențele de emisie pentru șase posturi de televiziune, pe care externele de la Moscova le califică drept „canale de limbă rusă”, este condamnată ca fiind „un act de cenzură politică”.

Federația Rusă solicită organizaţiilor internaţionale să evalueze acţiunile autorităţilor moldoveneşti, a adăugat Ministerul rus de Externe.

În declarație se mai subliniază că autoritățile Republicii Moldova ar folosi „metodele cenzurii totalitare”, pentru a curăța spațiul informațional național de „puncte de vedere alternative”.

Externele de la Moscova se arată preocupate de faptul că astfel, Chișinăul „privează în mod deliberat milioane de locuitori vorbitori de limbă rusă de ultimele surse din țară de conținut de știri în limba lor. Sute de jurnalişti îşi vor pierde brusc locurile de muncă din cauza voinţei politicienilor care joacă rolul de cenzori”.

Moscova califică decizia CSE „drept o încălcare cinică a drepturilor minorităților naționale”.

Menționăm, că potrivi deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale din 16 decembrie, cele șase posturi TV, Orhei TV, TV6, NTV Moldova, Accent TV, RTR Moldova și Primul în Moldova, vor fi lipsite de licența de emisie pe perioada stării de urgență, „în scopul protejării spațiului informațional național și prevenirii riscului de dezinformare prin răspândirea informațiilor false sau a tentativelor de manipulare a opiniei publice, având la bază lista persoanelor fizice și juridice supuse sancțiunilor internaționale, (…) și informațiile disponibile privind controlul exercitat de acestea asupra unor furnizori de servicii media, precum și multiplele constatări din rapoartele de monitorizare ale Consiliului Audiovizualului privind încălcările Codului Serviciilor Media Audiovizuale al Republicii Moldova, implicit aplicarea sancțiunilor pentru lipsa unei informării corecte în reflectarea evenimentelor naționale, dar și a războiului
din Ucraina”.