Lituania se declară pregătită să accepte până la două mii de refugiați care se află în R. Moldova
Lituania este „gata să accepte până la 2.000 de refugiați care se află în Moldova și să-i transfere în Lituania”, a anunțat luni ministrul de Interne Agnė Bilotaitė, scrie Euractiv.
Decizia a venit după întâlnirea de luni a miniștrilor de interne din Lituania, Polonia, Letonia, Estonia, Slovacia, Ungaria, România și Moldova din Polonia, unde a fost discutată situația refugiaților.
Aceasta urmează decizia guvernului respectiv de a oferi Moldovei 750.000 de euro, dedicate gestionării situației refugiaților ucraineni.
Marți, a șasea zi a invaziei ruse, Ucraina rezistă atacurilor trupelor ruse, în timp ce Rusia continuă să atace Ucraina pe mai multe fronturi. În același timp, Curtea Penală Internațională de la Haga, Țările de Jos, va deschide o anchetă cu privire la invazia Ucrainei de către Rusia cât mai „rapid posibil”. Luni a avut loc prima rundă de negocieri dintre Ucraina și Rusia, fără rezultate vizibile.
Duminică, Vladmir Putin a anunțat că își pune forțele nucleare în stare de alertă, iar într-o decizie fără precedent, Uniunea Europeană a decis să trimită arme Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia a recunoscut, pentru prima dată de la debutul invaziei, că a înregistrat pierderi în Ucraina.