Principală  —  IMPORTANTE   —   FOTO/ Președintele României, întâmpinat cu…

FOTO Președintele României, întâmpinat cu urale, la Președinție, de către membrii Asociației ODIP: unioniștii au venit și cu o scrisoare deschisă către Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a fost întâmpinat marți cu urale, la Președinția de la Chișinău, de către membrii Asociației „UNIREA-ODIP”.

Unioniștii au venit cu „Harta României Mari” și au scandat slogane unioniste.

Trăiască, trăiască și înflorească – Moldova, Ardealul și Țara Românească”;

„Unire, unire”;

„Și am venit ca să te salut, fratele meu de peste Prut”;

„România n-a avut graniță la Prut”;

O țară, un popor – uniți sub tricolor”.

Toată lumea de bună credință ținând cont de pandemie și toate regulile care se impun privind împiedicarea răspândirii pandemiei au venit astăzi aici pentru a-l întâmpina pe președintele României, șeful statului român. Această vizită este de bun augur și un bun prilej pentru Republica Moldova, semnifică dezghețarea relațiilor dintre cele două state românești. Odată cu debarcarea regimul lui Dodon sperăm că această vizită va constituie un punct de reper un punct nou de pornire în încălzirea și fructificarea relațiilor dintre Republica Moldova și România. Republica Moldova nu este diaspora Republica Moldova este al doilea stat romanesc și sperăm că acest mesaj de astăzi pe care îl transmit acești oameni cu drapele tricolor va fi văzut și auzit la București, pentru că la Chișinău se simte românește, la Chișinău se vorbește românește și la Chișinău se vrea a trăi într-un stat unitar român”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA-ODIP”.

Tot unioniștii spun că au formulat și o scrisoare deschisă către președintele României prin care i-au mulțumit atât lui, cât și poporului român pentru suportul acordat R. Moldova. Președintele Asociației ODIP a menționat că pe lângă mulțumiri, scrisoare conține și câteva revendicări către șeful statului român, Klaus Iohannis.

Avem și o scrisoare deschisă adresată președintelui României și întregului popor român prin care mulțumim poporului român pentru toate ajutoarele, pentru toată asistența acordată Republicii Moldova. Avem șase revendicări, șase propuneri care să accelereze acest ritm de apropiere a celor două maluri de Prut. Este vorba despre ședințele comune de Guvern, ședințele comune de Parlament, punctele de frontieră comune, anularea interdicțiilor aplicate lui George Simion și bineînțeles după ce în 1995 la Pactul Snagov s-a aprobat integrarea în Uniunea Europeană și NATO ca proiect de țară al României, următorul proiect de țară al României să fie unirea tuturor teritoriilor românești”, a mai menționat Bilețchi.

Potrivit membrilor ODIP, scrisoarea urmează să fie transmisă președintelui României Klaus Iohannis.

Președintele României, Klaus Iohannis, întreprinde o vizită oficială în R. Moldova, la invitația omologului său moldovean. Acesta este primit la sediul Președinției de către Maia Sandu.