Extinderea UE și viitorul european al R. Moldova în contextul alegerilor din Ungaria și Bulgaria: cât de realist mai este scenariul semnării tratatului de aderare în 2028–2030?
În 2022, pe fondul războiului declanșat de Rusia, Ucraina și R. Moldova au primit statutul de țări candidate la Uniunea Europeană (UE). Deși decizia a fost luată la nivel european, nu toate statele membre susțin în prezent extinderea. În special Ungaria, condusă de Viktor Orbán, s-a opus aderării Ucrainei, blocând mai multe decizii luate de UE. Chiar și după alegerile parlamentare, noul lider maghiar, alături de alte state membre, se declară împotriva unei aderări accelerate a Ucrainei, în contextul în care cele două țări, Ucraina și R. Moldova, au avansat până acum „în tandem” . În același timp, în Bulgaria, alegerile parlamentare recente au fost câștigate de un partid care se opune atât sancțiunilor împotriva Rusiei, cât și sprijinului acordat Ucrainei în război.
În acest context, deși partidul de guvernare a promis semnarea tratatului de aderare la UE în 2028, schimbările politice din regiune ar putea influența nu doar parcursul european al Ucrainei, ci și pe cel al R. Moldova.
Ce semnificație au schimbările politice din Ungaria și Bulgaria pentru UE? Cum ar putea ele influența procesul de aderare al R. Moldova și de ce mai multe țări se împotrivesc unei aderări accelerate? Cât de realist mai este scenariul semnării tratatului de aderare în 2028–2030?
Grigore Guzun, expert Watchdog în politică externă
Schimbările politice din Ungaria pot influența în mod diferit dinamica procesului de extindere a UE. Chiar dacă la nivelul instituțiilor de la Bruxelles Chișinăul continuă să fie asociat aceluiași val de extindere cu Ucraina, poziția Budapestei se conturează diferit, sugerând o separare a celor două dosare și o evaluare a parcursului european al R. Moldova individual, în funcție de progresele proprii, și nu automat „la pachet” cu Ucraina.
În Bulgaria, victoria lui Rumen Radev aduce un plus de stabilitate politică la nivel național, dar, în același timp, și consolidarea unei voci mai prudente în ceea ce privește extinderea UE, regimul de sancțiuni împotriva Rusiei și sprijinul acordat Ucrainei. Totuși, este important de subliniat că Sofia nu s‑a opus niciodată statutului de stat membru al UE pentru R. Moldova, iar noua conducere nu și‑a exprimat în mod explicit nicio poziție contrară aderării Chișinăului.
Scenariul semnării tratatului de aderare în intervalul 2028–2030 rămâne, teoretic, posibil, inclusiv potrivit evaluărilor publice ale președintei Comisiei Europene. Pentru ca varianta accelerată a anului 2028 să redevină credibilă însă, continuitatea politică proeuropeană la Chișinău este o condiție necesară, dar nu suficientă. Esențiale sunt, pe de o parte, formarea unui consens politic solid la nivelul UE, iar pe de altă parte, accelerarea substanțială a reformelor interne.
Tatiana Cojocari, cercetătoare la Institutul de Politică Externă și Relații Internaționale, Academia Română
Trebuie să menționez că știrea precum că mai multe state se împotrivesc unei aderări accelerate a Ucrainei și, prin urmare, a R. Moldova, a fost distorsionată. Nu a existat niciodată vreun consens sau vreo decizie la nivel de UE că R. Moldova va beneficia de o integrare accelerată. Chiar și Marta Kos a pomenit în nenumărate rânduri că integrarea R. Moldova trebuie să fie pe criterii de merit. Și aici ar trebui făcută o distincție clară – țări precum Olanda, Germania sau Franța nu se opun integrării țării noastre la UE, ci doar solicită ca să fie respectați pașii necesari, conform procedurii, pentru integrare.
Scenariul semnării de către R. Moldova a tratatului de aderare până în 2030, din punctul meu de vedere, rămâne valabil și nu este în vreun fel influențat, la momentul de față, de schimbările politice din Ungaria sau Bulgaria. De ce? Pentru că, în primul rând, depinde de viteza cu care se vor implementa reformele acasă. Da, nu vom beneficia de o integrare privilegiată, ceea ce nici nu ne dorim să se întâmple, deoarece nu vrem să simțim că ne-am integrat pe nedrept, că ni s-a făcut vreo favoare din milă sau alte considerente. Vrem să fim un membru UE cu drepturi depline. Tocmai din acest motiv, viteza reformelor de acasă e cheia integrării în UE până în 2030.
Laurențiu Pleșca, expert în cadrul Platformei pentru Inițiative de Securitate și Apărare
Plecarea lui Viktor Orbán elimină cel mai disciplinat și mai eficient instrument de blocare din interiorul UE, adică un veto sistematic, strategic, remunerat de Moscova prin dependența energetică și prin finanțări obscure. Rumen Radev înlocuiește acest rol, dar nu întocmai, pentru că Bulgaria a intrat în zona euro și depinde de finanțarea europeană pentru reînarmare, neavând infrastructura politică pe care Orbán și-a construit-o în 16 ani de control al statului.
Opoziția față de decuplarea R. Moldova de Ucraina vine tocmai de la cei mai frecvenți susținători ai Ucrainei, și anume statele baltice, Polonia. Și nu e lipsită de logică. R. Moldova a obținut statutul de țară candidată în timp record, practic datorită defensivei Ucrainei. A fi avansați separat ar risca să pară o recompensă acordată celui mai mic și mai ușor de integrat, demoralizând Kievul, care suportă costul cel mai greu. E o solidaritate care, paradoxal, îngheață tocmai progresul pe care îl apără.
Fereastra 2028–2030 este sigur realistă, dar rămâne îngustă și amenințată din mai multe direcții simultan. Președinția lituaniană a Consiliului UE în prima jumătate a lui 2027 va prioritiza cu certitudine cuplajul R. Moldova – Ucraina. Ciclul următor de alegeri europarlamentare aduce riscul unei noi reechilibrări în favoarea populiștilor, pentru că Orbán a plecat, dar golul lui nu rămâne neocupat.
Mihaela Sirițanu, expertă Watchdog în politici economice și relații internaționale
Uniunea Europeană a stabilit 27 de condiții pe care Magyar trebuie să le îndeplinească. Aderarea R. Moldova și Ucrainei figurează pe această listă de condiții, ceea ce înseamnă că sunt legate direct de performanța Ungariei în reformele interne. Sub Rumen Radev, Bulgaria semnalează o orientare mai eurosceptică. Deși Bulgaria rămâne membră NATO și UE, Radev este considerat de unii „noul Viktor Orbán” al Europei. Aceasta înseamnă că Bulgaria va fi mai puțin suportivă pentru extinderea Uniunii și mai focusată pe interesele sale interne. Bulgaria nu va bloca direct, dar nu va fi nici apărător activ.
„Aderarea accelerată” înseamnă aderare în 2027-2028, nu în 2030. Zelenski spera în 2027, iar inițial Comisia Europeană propunea forme intermediare pentru a-l ajuta. Dar șase state membre – Germania, Franța, Olanda, Italia, Polonia, Austria – spun categoric nu. Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că aderarea în 2027 este „total exclusă”. Motivul: nu se pot sări etapele de reforme obligatorii, nu se pot ignora criteriile de aderare pe motiv că Ucraina e în război. Franța avertizează că opinia publică din Europa nu susține o extindere bruscă și că regulile trebuie să fie egale pentru toți. Austria invocă echitate cu Balcanii. Ungaria (sub Magyar) zice că o țară în conflict nu trebuie primită la UE. Doar Suedia și Danemarca susțin 2027. Restul, inclusiv Franța care inițial propunea forme intermediare, doresc calendarul normal: negocieri până 2029-2030, semnare tratatul 2029-2030, aderare efectivă 2030-2031. E o diferență imensă între deschiderea clusterelor (aprobată) și aderarea în 2027 (respinsă categoric).
Pentru ca aderarea efectivă să se întâmple în 2030-2031, trebuie îndeplinite patru condiții critice: (1) Ungaria trebuie să accepte reformele de azil și să deblocheze fondurile pentru Ucraina; (2) Franța și Germania nu-și ridică și mai mult pragul de reformă internă pentru candidați; (3) Bulgaria rămâne stabilă politic și nu introduce noi obstacole; (4) R. Moldova și Ucraina finalizează reformele interne necesare fără întreruperi majore.
R. Moldova nu este prioritatea absolută a Uniunii Europene în acest moment – Ucraina e. Aderarea R. Moldova va urma doar după ce Ucraina parcurge capitolele dificile și sensibile: agricultură, transporturi, azil și justiție.
Mihai Isac, expert în politică externă
În Ungaria, victoria zdrobitoare a lui Péter Magyar din 12 aprilie 2026 a pus capăt celor 16 ani de guvernare Orbán, iar noua majoritate a promis refacerea relației cu Bruxellesul, recuperarea fondurilor europene blocate și revenirea la standarde mai ferme privind statul de drept și independența justiției.
În Bulgaria, tabloul este mai complicat. Țara a intrat în zona euro la 1 ianuarie 2026, ceea ce a adâncit integrarea ei în nucleul economic al Uniunii. Dar, aproape în același timp, Rumen Radev a câștigat alegerile parlamentare cu o majoritate rară, după ani de instabilitate, venind cu o retorică mai rezervată față de ajutorul militar pentru Ucraina și mai deschisă către relații energetice, pragmatice cu Moscova. Cu alte cuvinte, Bulgaria este mai integrată instituțional, dar poate deveni imprevizibilă politic.
Reticența mai multor state față de o aderare accelerată este dată de trei motive. Primul este principiul aderării bazate pe merit, iar capitale precum Parisul și Berlinul se tem că o grăbire politică ar slăbi presiunea pentru reforme reale, mai ales în justiție și anticorupție. Al doilea factor ține de politica internă a UE. Multe guverne nu vor să le explice propriilor votanți de ce Uniunea ar face excepții într-un moment de oboseală electorală și ascensiune a partidelor populiste. Aici intervine necesitatea unor discuții cât mai clare dintre Chișinău și toate capitalele din statele UE. Al treilea motiv este unul structural și strategic. Consiliul spune că extinderea trebuie să meargă în paralel cu reformele interne ale Uniunii, adică pe buget, guvernanță, politici comune și capacitatea de a lua decizii.
Un tratat de aderare semnat în 2028 mi se pare astăzi un scenariu foarte ambițios, pe fondul crizelor repetate, care au o influență directă, fără a putea fi controlate de Chișinău ori Bruxelles.
2028 este mai degrabă o ipoteză de mobilizare, utilă politic, dar greu de susținut instituțional. 2030 este un orizont credibil doar dacă se întâmplă simultan patru lucruri: Chișinăul menține ritmul reformelor, nu reapare un veto politic major în Consiliu, UE își clarifică propriile reforme interne, iar dosarul regiunii transnistrene nu devine o frână strategică. Faptul că R. Moldova își menține explicit ținta 2030 și că UE continuă să o finanțeze masiv și să o împingă înainte arată că fereastra rămâne deschisă pentru R. Moldova.
