Este sau nu constituțional ca R. Moldova să renunțe la raioane? Explicațiile unui fost președinte al Curții Constituționale

„Constituția stabilește arhitectura administrației locale și existența unui nivel intermediar; ea nu stabilește că Republica Moldova trebuie să aibă obligatoriu 32 de raioane și nici nu ridică denumirea de „raion” la rangul unei valori constituționale în sine”, a explicat Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale (CC), într-o postare publicată pe rețelele de socializare. Totuși, pentru că articolele 110 și 113 din Constituție folosesc expres termenii „raion” și „consiliu raional”, această soluție trebuie fundamentată juridic foarte riguros. „Altfel, o reformă administrativă necesară riscă să fie împinsă inutil într-o controversă constituțională asupra terminologiei”, a subliniat acesta.

În același timp, Tănase afirmă că există o întrebare pe care noua formulă o face inevitabilă: de ce „regiune” și nu „județ”?

Alexandru Tănase, fostul președinte al Curții Constituționale, afirmă că articolul 110 din Constituție prevede că teritoriul R. Moldova este organizat în sate, orașe, raioane și Găgăuzia, iar articolul 113 reglementează consiliul raional. Potrivit lui, Constituția stabilește arhitectura administrației locale și existența unui nivel intermediar, însă nu stabilește că R. Moldova trebuie să aibă obligatoriu 32 de raioane și nici nu ridică denumirea de „raion” la rangul unei valori constituționale în sine.

Tănase afirmă că există însă o întrebare pe care noua formulă o face inevitabilă: de ce „regiune” și nu „județ”?

„Sunt de acord că, din punct de vedere administrativ, esențiale sunt natura unității de nivelul al doilea, competențele sale și raporturile cu autoritățile locale de nivelul întâi. Denumirea acesteia este, în bună măsură, o opțiune politică și de tradiție instituțională. Iar dacă tot renunțăm la vechea organizare raională, cred că există argumente serioase pentru a discuta revenirea la denumirea istorică de „județ”, consideră el.

Alexandru Tănase aduce aminte că reforma din 1998 a înlocuit raioanele cu județe, iar legea adoptată atunci preciza expres că noțiunea de „județ” este identică celei de „raion” prevăzute de articolul 110 din Constituție și desemnează unitatea administrativ-teritorială de nivelul al doilea.

„Dacă tot facem acum o reformă de asemenea amploare, poate că este momentul să o ducem până la capăt. Trecerea de la 32 de raioane la numai trei unități de nivelul al doilea reprezintă o ruptură suficient de profundă cu modelul sovietic, încât să justifice și recuperarea denumirii tradiționale de „județ”, subliniază el.

Fostul președinte al CC constată că, dacă scopul reformei este desprinderea de o arhitectură administrativă moștenită din perioada sovietică, ar fi firesc ca această desprindere să se reflecte și în limbajul instituțional, revenind la termenul istoric de „județ”.

Totuși, tocmai pentru că articolele 110 și 113 folosesc expres termenii „raion” și „consiliu raional”, Tănase declară că această soluție trebuie fundamentată juridic foarte riguros.

„Altfel, o reformă administrativă necesară riscă să fie împinsă inutil într-o controversă constituțională asupra terminologiei. Dar repet: Constituția stabilește arhitectura administrației locale, nu nomenclatorul administrativ al statului”, punctează Tănase.

Despre noua viziune a Guvernului, expertul afirmă că este „net superioară” celei prezentate anterior, în care urmau să fie comasate 32 de raioane în 10 unități.

Potrivit lui, actuala fragmentare nu mai corespunde realității demografice, întrucât, la 1 ianuarie 2026, R. Moldova avea aproximativ 2,36 milioane de locuitori cu reședință obișnuită, iar tendința demografică obligă statul să-și regândească dimensiunea aparatului administrativ. „În aceste condiții, menținerea chiar și a zece administrații raionale, fiecare cu propriul consiliu, președinte și aparat birocratic, devine tot mai greu de justificat funcțional”, constată acesta.

Față de variantele discutate anterior, noul concept aduce câteva schimbări care merită examinate cu atenție.

„Prima este dispariția actualelor raioane. Dincolo de nostalgiile administrative, raionul este o moștenire instituțională a sistemului sovietic. Raioanele au fost introduse pe întreg teritoriul Basarabiei în 1940 și consolidate după război (…) A doua schimbare, după mine mult mai importantă decât desenarea unor noi hotare, privește competențele. O parte dintre servicii și bunuri ar urma să treacă la primării, iar regiunea să se ocupe în principal de coordonare, planificare și proiecte care depășesc limitele unei singure comunități”, punctează el.

Tănase consideră că crearea unor primării mai puternice este „miza reală a reformei”.

„Dacă reforma va fi dusă până la capăt în această logică, nivelul al doilea nu va mai concura cu administrația locală, ci va interveni numai acolo unde dimensiunea problemei depășește capacitatea unei singure comunități. Combinată cu amalgamarea primăriilor, regionalizarea poate produce o administrație mai suplă, mai flexibilă și mai puțin costisitoare. Guvernul își propune ca, după alegerile locale din 2027, numărul primăriilor să ajungă la 292, față de 892 înainte de reforma administrativă. Astfel, reforma s-ar desfășura simultan la ambele niveluri: comunități locale mai mari și mai capabile, iar deasupra lor doar trei structuri regionale cu atribuții limitate”, explică fostul președinte al Curții Constituționale.

Cu toate acestea, Tănase consideră că există câteva vulnerabilități care trebuie evidențiate.

Primul aspect ține de faptul că trei regiuni reprezintă unități foarte mari, iar o asemenea concentrare teritorială și administrativă „va însemna inevitabil și o concentrare importantă de resurse și influență la nivel regional”.

„De aceea, va trebui găsit un mecanism electoral și instituțional care să împiedice transformarea consiliilor regionale în trei mici parlamente politice, cu aparate care, peste câțiva ani, să înceapă din nou să crească. Dacă desființăm 32 de centre raionale de putere doar pentru a concentra resursele și influența în trei centre regionale mult mai puternice, riscăm să înlocuim o problemă cu alta. Trebuie evitat și riscul apariției unor veritabili „baroni regionali”, în jurul cărora să se concentreze controlul asupra resurselor, funcțiilor și deciziilor publice din teritoriu”, subliniază Tănase.

Un al doilea aspect este alegerea centrelor administrative ale viitoarelor regiuni. Potrivit lui, stabilirea sediului Regiunii Nord la Bălți poate părea firească prin dimensiunea și importanța municipiului, dar nu ar fi singura soluție posibilă.

„O reformă de asemenea amploare ar trebui să țină seama nu doar de realitățile administrative existente, ci și de echilibrele teritoriale pe care dorim să le construim pentru următoarele decenii. Din această perspectivă, Ungheniul ar merita să fie examinat ca posibil centru regional al Regiunii Nord. Poziționarea sa la frontiera cu România și conectarea tot mai puternică la infrastructura europeană îi pot conferi un rol strategic diferit. Centrul administrativ al unei regiuni nu trebuie ales neapărat după criteriul celui mai mare oraș, ci poate deveni el însuși un instrument de dezvoltare și echilibrare teritorială”, declară el.

Alte două aspecte pe care le atinge fostul președinte al CC țin de „descentralizarea financiară” și „riscul ca regionalizarea să îndepărteze administrația de cetățean”.

„În al treilea rând, trebuie continuată și dusă până la capăt descentralizarea financiară. Competențele transferate primăriilor fără resursele necesare pot transforma descentralizarea într-un simplu transfer de probleme. Fără autonomie financiară reală, reforma riscă să schimbe harta administrativă fără să schimbe raporturile de dependență din interiorul sistemului.

În al patrulea rând, trebuie evitat riscul ca regionalizarea să îndepărteze administrația de cetățean. Trecerea de la 32 de raioane la doar trei regiuni înseamnă inevitabil centre administrative mult mai îndepărtate de numeroase localități.

Pentru un locuitor din nordul sau sudul țării, reforma nu va fi percepută ca un succes dacă, pentru rezolvarea unei probleme administrative, va trebui să parcurgă zeci sau chiar sute de kilometri până la centrul regional”, afirmă acesta.

Alexandru Tănase consideră că testul adevărat al reformei va fi unul „foarte simplu: cine decide, cine plătește, cine răspunde în fața cetățeanului și, poate cel mai important, ce structuri birocratice dispar cu adevărat. Dacă reforma va oferi răspunsuri convingătoare la aceste întrebări, atunci vom putea vorbi nu doar despre o nouă hartă administrativă a Republicii Moldova, ci despre o administrație construită pentru realitățile de astăzi”, conchide el.