Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă…

Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea comuniștilor și socialiștilor privind organizarea concomitentă a alegerilor și a referendumului

Sursa foto: socialistii.md

Curtea Constituțională (CC) a decis că sesizarea privind controlul constituționalității unor prevederi din Codul electoral – organizarea referendumului republican și a alegerilor parlamentare sau prezidențiale la aceeași dată, este inadmisibilă.

Sesizarea a fost depusă de deputații comuniști și socialiști Vladimir Voronin, Vlad Batrîncea și Diana Caraman. Aceștia au susținut că textul „decât dacă se desfășoară în aceeași zi cu alegerile parlamentare sau prezidențiale” din articolul 184 alin. (2) din Codul electoral vine în contradicție cu teza întâi din același alineat, care stabilește că referendumul republican nu poate avea loc cu 60 de zile înainte și cu 60 de zile după ziua desfășurării alegerilor parlamentare sau prezidențiale.

De asemenea, autorii sesizării au susținut că în Avizul nr. 1 din 22 septembrie 2014 a Curții Constituționale a precizat că dacă desfășurarea unui referendum este interzisă cu 60 de zile înainte și cu 60 de zile după desfășurarea alegerilor, referendumul nu poate avea loc în ziua respectivă.

În jurisprudența sa, Curtea a notat că organizarea și desfășurarea concomitentă a mai multor scrutine reprezintă o practică uzuală în statele europene. De asemenea, Curtea a menționat că rațiunea organizării în aceeași zi a alegerilor parlamentare și a referendumului ar putea fi determinată de necesitatea reducerii cheltuielilor, iar organizarea unui referendum concomitent cu alegerile poate să conducă la creșterea numărului de participanți la ambele scrutine.Astfel, Curtea a respins argumentul autorilor sesizării care au afirmat existența unei ingerințe în articolul 38 din Constituție.

Autorii sesizării au susținut că Avizul nr. 1 din 22 septembrie 2014 și, în particular, §§ 102-104 din acesta, interzic organizarea concomitentă a referendumului cu alegerile prezidențiale.

„Curtea a notat că considerentele citate din Avizul nr. 1 din 22 septembrie 2014 reprezintă o interpretare a textului de lege pe care l-a considerat echivoc și față de care a formulat o adresă în vederea eliminării ambiguităților legale privind posibilitatea comasării alegerilor și referendumului (§ 107).

Curtea a reținut că ulterior adoptării Avizului nr. 1 din 22 septembrie 2014, legislatorul a stabilit în Codul electoral posibilitatea organizării referendumului și a alegerilor la aceeași dată. De asemenea, Curtea a subliniat raționamentele Hotărârii nr. 5 din 14 martie 2019, în care a constatat că organizarea concomitentă a referendumului cu alegerile este posibilă.

Mai mult, Curtea a subliniat că Codul bunelor practici în materie de referendum, revizuit de Comisia de la Veneția la 17-18 iunie 2022, nu exclude posibilitatea desfășurării alegerilor și a referendumului la aceeași dată. Totuși, liniile directoare recomandă să nu se organizeze alegeri și referendumuri în aceeași zi, dacă referendumul vizează instituția care urmează a fi aleasă (CDL-AD(2022)015, punctul 71)”, notează CC.

Curtea a reținut caracterul nefondat al criticilor autorilor sesizării, declarând-o inadmisibilă.

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au depus marți, 30 ianuarie, o sesizare la CC împotriva ultimelor modificări la Codul electoral. Aceștia au cerut verificarea constituționalității părții a doua a articolului 184 din Codul electoral care permite organizarea unui referendum republican în aceeași zi cu alegerile parlamentare sau prezidențiale.

Pe 28 decembrie 2023, Parlamentul a votat în lectura a doua un proiect care prevede că referendumul republican va putea fi organizat în ziua desfășurării alegerilor parlamentare și prezidențiale. Un amendament care prevede acest lucru a fost propus de către deputata PAS Veronica Roșca la proiectul de lege care vizează îmbunătățirea procesului electoral. 

„(…) Autorii propun ajustarea noțiunilor din Codul electoral care se referă la agitația electorală și din Registrul funcționarilor electorali. Mai sunt propuse măsuri pentru transparentizarea informației privind finanțarea campaniei electorale și a activității partidelor politice. Totodată, în privința aplicabilității prevederilor Codului electoral privind perioada de desfășurare a alegerilor prezidențiale, autorii menționează că este necesară efectuarea unei distincții sub aspectul criteriilor care determină organizarea acestora”, se spune într-un comunicat al Parlamentului.

Președinta Maia Sandu și-a anunțat candidatura la un nou mandat și a solicitat Parlamentului R. Moldova să organizeze în toamna 2024 un referendum privind parcursul european al țării.