Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cine sunt candidații intrați în…

Cine sunt candidații intrați în cursa pentru Primăria Orhei? De la foști oameni ai lui Șor, la candidați independenți cu un trecut politic controversat

Colaj ZdG

După demisia Tatianei Cociu, fosta primărița afiliată lui Ilan Șor, funcția de primar al municipiului Orhei a devenit vacantă, iar Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit data de 17 mai 2026 pentru organizarea alegerilor locale. Totodată, ziua de astăzi, 7 aprilie, marchează termenul limită pentru depunerea dosarelor de înregistrare a candidaților.

Cel puțin două partide și-au desemnat deja candidații, în timp ce mai mulți independenți și-au anunțat intenția de a intra în cursă, unii dintre aceștia având legături cu diverse formațiuni politice.

În același timp, partidul de guvernare, „Partidul Acțiune și Solidaritate”, nu a înaintat nicio candidatură, deși este vorba de un oraș administrat ani la rând de persoane afiliate condamnatului fugar Ilan Șor.

Fostul candidat al lui Șor a devenit candidatul lui Costiuc

Vasile Costiuc a prezentat ieri, 6 aprilie, candidatul partidului pe care îl conduce, „Democrația Acasă”. Totuși, acesta s-a limitat doar la a-l arăta, fără a-i oferi posibilitatea să vorbească sau să se prezinte. În același timp, Costiuc nu i-a menționat nici numele, dar s-a arătat foarte sigur pe candidatura acestuia, declarând că „voi nu aveți nicio șansă să câștigați Primăria Orhei”.

ZdG a reușit să-l identifice pe candidatul lui Costiuc – Victor Perțu. În prezent, acesta deține funcția de director general în cadrul S.A. „Regia Apă-Canal Orhei”. Totuși, în perioada 2015–2022, a avut aspirații politice pronunțate, fiind strâns legat de fostul partid „Șor”. A fost frecvent observat în rețeaua politică a lui Ilan Șor, participând activ la acțiunile organizate de partid și apărând alături de persoane apropiate din echipa acestuia, precum Marina Tauber, Alexei Lungu și Tatiana Cociu.

Foto: Facebook/Victor Perțu

În 2019, la alegerile parlamentare uninominale, Victor Perțu a candidat din partea fostului partid „Șor” în circumscripția nr. 38, Hâncești, însă nu a obținut mandatul.

Tot în 2019, Perțu a candidat pe listele partidului „Șor” la funcția de primar al satului Peresecina, raionul Orhei, unde a obținut doar 29,80% din voturi. În 2021, acesta a figurat pe listele aceluiași partid la alegerile parlamentare, dar așa și nu a ajuns deputat. 

În 2022, a fost numit în funcția de vicepreședinte al raionului Orhei. Perțu avea atât responsabilitățile sale administrative, cât și cele politice, în calitate de membru de partid. În acest context, a fost unul dintre liderii protestelor organizate de fostul partid „Șor” în toamna anului 2022. La 30 octombrie 2022, a fost reținut de Poliție, alături de alți membri ai conducerii raionului Orhei. La câteva zile după reținere, oamenii legii au anunțat desfășurarea unor percheziții într-o cauză penală ce viza pregătirea dezordinilor în masă.

Tot în 2022, conducerea raionului Orhei a decis să mențină școlile deschise în timpul pandemiei, în ciuda ordinului autorităților centrale de a închide instituțiile de învățământ. Ca urmare, Perțu și o altă vicepreședintă au fost audiați de CNA.

Chiar și după ce partidul „Șor” a fost declarat neconstituțional, Perțu a rămas loial echipei. Numele acestuia apare într-un raport privind cazurile de agitație electorală, unde, „Promo-Lex” l-a menționat, pentru că în calitate de director al „Regiei Apă-Canal Orhei”, a participat, la 26 septembrie 2024, la o întrunire electorală organizată de Blocul „Victorie”.

Un alt scandal recent în care a fost implicat Victor Perțu, vizează funcția pe care o deține în prezent. Inspectorii de mediu suspectează că Stația de Epurare administrată de Apă-Canal Orhei ar fi sursa unei poluări a râului Răut. Totuși, acesta respinge acuzațiile.

Contactat de ZdG, Vasile Costiuc a declarat că prima candidatură înaintată a fost cea a lui Andrei Corcinschi care, potrivit lui, este un om de afaceri. Totuși, Costiuc spune că, „a fost în 24 de ore convins să nu mai candideze”, acuzând o posibilă interferență din partea partidului de guvernare.

Întrebat despre trecutul lui Perțu, liderul partidului „Democrația Acasă” a afirmat că „dacă omul nu are interdicție oficială de a ocupa o funcție, dacă nu-i condamnat, dacă nu a furat și nu e cercetat penal, eu nu văd logica să vorbim despre un om care, ce a făcut? Carp cu Maia Sandu au participat la furtul miliardului”, a acuzat Costiuc, fără a oferi detalii și dovezi. Acesta a adăugat că „Șor a abandondat Orheiul, iar cei implicați au fugit cu el. Dacă Șor dorea să aibă primar la Orhei, îl avea”. Costiuc a precizat că va reveni „în trei zile” cu mai multe detalii.

Vasile Adașan, președintele raionului Orhei, fost candidat PDCM la primărie

Vasile Adașan, actualul președinte al Consiliului raional Orhei, a anunțat pe 5 aprilie că va candida independent la funcția de primar.

În mai 2016, Adașan a fost numit șef al Inspectoratului de Poliție al municipiului Orhei, prin ordinul șefului Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari. Anterior, el a candidat la funcția de primar din partea „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei” (PDCM), formațiune condusă de Ion Chicu, unde a obținut doar 170 de voturi.

Ulterior, acesta a devenit consilier raional din partea aceluiași partid, iar la 22 decembrie 2023 a fost ales președinte al Consiliului raional. Numirea sa în această funcție a fost posibilă cu sprijinul unor partide afiliate deputatului fugar Ilan Șor: „Forța pentru Alternativa și Salvarea Moldovei” (FASM) și „Renaștere”.

Sursa: Vasile Adașan/Facebook

Ramiz Ansarov, independent de „Inima Moldovei”

Ramiz Ansarov a anunțat pe 30 martie că începe colectarea semnăturilor pentru a participa la alegerile pentru funcția de primar al orașului Orhei. Deși în 2025 a devenit liderul organizației raionale Orhei a partidului „Inima Moldovei”, acesta a declarat că va candida independent.

Ansarov a participat și la alegerile parlamentare din 25 septembrie 2025, fiind inclus pe lista partidului condus de Vlah. Ulterior, însă, candidații formațiunii au fost excluși din cursa electorală de pe lista Blocului „Patriotic”, în baza unei decizii adoptate de CEC și Curtea de Apel Centru, care au invocat suspiciuni privind o posibilă finanțare ilegală.

Deși candidează independent, în comentariile la materialele video publicate de Ansarov apar mai multe mesaje de susținere din partea membrilor formațiunii „Inima Moldovei”.

Printre susținătorii săi activi în mediul online se numără și Victor Topal, fost șef al Direcției teritoriale a Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din Găgăuzia. De asemenea, sprijin public i-au exprimat și alți membri ai partidului, precum Diana Bilic-Rosipanu, Sergiu Butuc, Gheorghe Cazaciuc, Tatiana Marin și alții.

Adrian Dulgher, „milionarul” din Orhei

Deși a fost foarte activ în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2025, ocupând funcția de vicepreședinte al partidului „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB) și fiind plasat pe locul al doilea pe lista electorală, astăzi, Adrian Dulgher candidează independent la funcția de primar al orașului Orhei.

„Eu nu sunt afiliat cu nimeni, nu reprezint interesele la nimeni. Eu sunt orheian și reprezint interesele Orheiului”, a declarat Adrian Dulgher într-un video publicat pe rețelele de socializare.

În timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, Dulgher susținea că prin investiții și creștere economică, R. Moldova poate deveni „un exemplu pentru toate țările mici în lume, fix cum a fost Singapore, fix cum a fost și s-a ridicat Dubai”. La fel, acesta a menționat de nenumărate ori că tariful energiei electrice ar putea fi de un leu. În urma alegerilor parlamentare, CUB a obținut 13313 de voturi (0,84%). În scurta sa existență, CUB a fost implicat în mai multe controverse politice.

Dulgher a devenit cunoscut publicului larg după ce, în mai 2020, s-a declarat proprietarul celor 1,5 milioane de euro ascunși într-un tir, în timp ce vehiculul venea din România și intenționa să intre în R. Moldova. Acesta a fost cercetat de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), însă ulterior a fost scos de sub urmărire penală, din lipsă de probe. La fel, responsabilii din cadrul PCCOSC au confirmat pentru ZdG că banii nu-i aparțin lui Dulgher și că el nu are nicio legătură cu captura de la vama Leușeni.

Potrivit unei anchete RISE, Adriano Dulgher se prezintă drept milionar și vorbește cu patos despre realizările sale. Parcursul acestuia a trecut de la vedetă TV, la dosar penal, iar acum la cel de politician în ascensiune.

RISE Moldova i-a analizat declarațiile și i-a urmărit afacerile, inclusiv cele ale familiei sale extinse. Cele mai multe dintre declarațiile lui Dulgher despre cum face „milioane” nu coincid realității: orașe în Africa, construcția unei fabrici de zahăr, afaceri în India. Au fost găsite însă conexiuni dubioase cu persoane implicate în trafic de ființe umane, vizate în dosare penale privind spălarea banilor sau producere clandestină a țigărilor pe teritoriul statelor Uniunii Europene.

Pe 12 ianuarie 2026, ZdG a scris că Dulgher a fost declarat persoană indezirabilă în Ucraina pentru o perioadă de trei ani. Decizia a fost luată după ce într-o vizită în Ucraina, acesta a publicat un video din orașul Lviv, Ucraina și susținea că „uite, drone nu-s, viața e pașnică” și că „totul este bine”, afirmații care contrazic realitatea.  

Diana Memeț, fosta primăriță desemnată de Ilan Șor 

În prezent lectoră la Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), Diana Memeț candidează independent la funcția de primar al orașului Orhei. Aceasta a fost, pentru o scurtă perioadă, primăriță în 2019, după ce a fost numită prin dispoziție de către Ilan Șor, care a renunțat la funcția de primar pentru a deveni deputat. La acel moment, Diana Memeț ocupa funcția de viceprimar al orașului.

„Am îndeplinit prevederile legale și am degrevat din funcție pe perioada campaniei electorale. Obligațiunile de primar le-am desemnat adjunctului meu, un bun profesionist, care cunoaște toate problemele orașului nostru, dar, cel mai important, știe cum să le rezolve – Diana Memeț”, a anunțat Ilan Șor pe 12 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă.

Într-o anchetă realizată în 2022 de ZdG, se arată că Diana Memeț, care deținea atunci funcția de șefă a Direcției Administrare Publică din cadrul Consiliului Raional Orhei, făcea parte din structura partidului „Șor”, implicată în mobilizarea activiștilor pentru colectarea semnăturilor în campaniile electorale.

Sergiu Aga, de la preot la primar

Partidul „Liga Orașelor și Comunelor” și-a anunțat, la rândul său, candidatul – Sergiu Aga, care a depus actele pentru înregistrare pe 4 aprilie.

Cititorii ZdG l-au cunoscut pe preotul Sergiu Aga dintr-un reportaj publicat în mai 2024. Acesta este un lider comunitar atipic, care îmbină misiunea duhovnicească cu activitatea socială și politică.

Sergiu Aga este o figură activă în viața civică și politică a orașului Orhei, ocupând funcțiile de consilier municipal și raional.

Pe lângă activitatea sa politică, Aga este parohul bisericii „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului” și directorul asociației „Filantropia Creștină”, prin intermediul căreia a construit un centru social multifuncțional cu patru niveluri în Orhei. Pentru a susține financiar aceste inițiative, preotul a înființat și atelierul „Atina”, unde sunt confecționate haine tradiționale, iar profitul este reinvestit în serviciile sociale ale centrului.