Poliția cere ajutorul cetățenilor: o adolescentă de 16 ani din Cupcini este de negăsit. „A plecat de la domiciliu spre instituția de învățământ, însă n-a ajuns la ore și nu a revenit acasă”
Poliția solicită ajutorul cetățenilor pentru depistarea unei adolescente care marți dimineață, 19 mai, în jurul orei 07:30, a plecat de la domiciliu spre o instituție de învățământ din Edineț, însă nu a ajuns la ore și nu a revenit acasă. Familia a anunțat poliția în jurul orei 18:00, iar oamenii legii au inițiat imediat căutările.
„Pe tot parcursul serii și a nopții trecute, polițiștii din Edineț au fost implicați în acțiuni de căutare pentru localizarea unei minore de 16 ani, din orașul Cupcini, însă până în prezent locul aflării acesteia nu a fost stabilit”, se spune într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției (IGP).
Semnalmente:
- aproximativ 1,65 m înălțime
- constituție medie
- păr blond
- ochi albaștri
Potrivit oamenilor legii, la momentul dispariției, adolescenta purta un pulover alb, pantaloni negri și adidași gri.
Persoanele care dețin informații despre locul aflării minorei sunt rugate să contacteze Poliția la numărul 060301702 sau la 112.
„Orice informație poate fi utilă pentru stabilirea locului aflării acesteia”, menționează reprezentanții Inspectoratului.
