Oameni Nepotul lui Grigore Vârtosu: între Patrie și poezie
Stas Lipcan, polițist de frontieră la Aeroportul Internațional Chișinău, a moștenit de la bunelul său, Grigore Vârtosu, erou al Războiului de Independență, dragostea de poezie, dar și misiunea de a-și apăra Patria.
Am discutat cu Stas Lipcan la sfârșitul lunii februarie, atunci când avuse loc cea mai recentă alertă cu bombă la Aeroportul Internațional Chișinău. Îl căutam cu alt prilej, mai exact, cu prilejul lansării primei sale cărți de versuri, dar pentru că este angajat al Poliției de Frontieră, l-am întrebat ce se întâmplă în astfel de zile, când sunt semnalate alerte cu bombă, iar el este în tură. „Azi am zi liberă. Dacă era ceva serios, eram și eu acolo, indiferent dacă sunt în tură sau am zi liberă. Fac parte din grupul operativ de intervenție, așa că, de fiecare dată, suntem pe prima linie. Este adevărat că nu sunt singur, alături de mine fiind aproape întotdeauna Mike, unul dintre câinii de serviciu ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, împreună cu care facem o echipă unită și dedicată”, povestește Stas, polițist de frontieră la Aeroportul Internațional Chișinău.
De fapt, primul lucru pe care îl aflasem despre Stas cu ceva timp în urmă e că este unul dintre nepoții marelui patriot Grigore Vârtosu, căzut cu moarte de erou în Războiul pentru Independența R. Moldova. Este fiul Dianei, fiica lui Grigore Vârtosu, cel care, în 1992, plecând la război, fără întoarcere, a lăsat acasă patru copii mici. În timp, viața copiilor lui Grigore a fost plină de lipsuri, de probleme, de greutăți, dar ceea ce aveau moștenit în sânge, moștenit de la părinți, i-a ajutat să reziste.
„Mereu mă gândesc: cum oare ar fi fost viața noastră dacă el era în viață?”
Cum e să-ți trăiești viața după ce familia ta pierde un om important, un pilon adevărat? „Suntem trei frați… Noi nu l-am cunoscut pe bunicul, dar mereu mă gândesc: cum oare ar fi fost viața noastră dacă el era în viață. Îmi imaginez uneori cum ar fi fost relația mea cu el. Cum i-aș fi citit versurile mele, iar el mi-ar fi dat niște sfaturi bune. Cunoașteți, probabil, că și bunelul scria poezii, doar că eu scriu despre dragoste, iar el scria despre altceva – despre dragoste de Patrie, despre devotament, despre cinste și onoare. Erau și poezii scrise pe baricade”, povestește Stas, întristat că după decesul lui Grigore Vârtosu, manuscrisele acestuia au dispărut și familia sa așa și nu poate da de urma lor. „Poate nu erau geniale, dar sunt gândurile, trăirile, zbuciumul, suferința bunelului transcrise acolo. Sunt versuri patriotice, din care și cei de azi ar putea învăța patriotismul. Aș vrea să le găsim și poate să edităm o carte de versuri semnate de el”, spune Stas, convins că acest gest ar însemna și o reabilitare a memoriei marelui patriot.
Grigore Vârtosu s-a născut la 20 august 1961 în satul Cârnăţeni. Încă din copilărie a fost un băiat curajos. La şcoală a iubit istoria, literatura şi desenul. Până la înrolarea în armată, a făcut o Şcoală de mecanizatori, devenind tractorist. În timpul liber citea, scria poezii, făcea muncă patriotică. În perioada Renaşterii naţionale din 1988 a fost prezent la toate cenaclurile: „Vatra”, „A. Mateevici”, „Ştefan Vodă”, precum şi la mitingurile din Chişinău, Căuşeni, Ursoaia, Tănătari, Hagimus. A fost membru activ al Frontului Popular, a participat cu discursuri patriotice, citindu-și poeziile la mitingurile din Varniţa, Tighina sau Chişinău, unde participanții cereau decretarea limbii române drept limbă de stat, ieşirea republicii din componenţa URSS, independenţa şi suveranitatea R. Moldova, unirea cu România. Un act patriotic şi de mare curaj, unic în spaţiul URSS, a fost demolarea, în 1989, cu tractorul K-700, a monumentului lui Vladimir Lenin din Căuşeni.
În 1992, împreună cu cei 250 de voluntari din sat, a plecat pe frontul din Tighina, a luptat împotriva cazacilor şi gardiştilor. A transportat voluntari şi răniţi de pe front, a adus apă, alimente şi mâncare luptătorilor din Tighina, a participat la misiuni militare.
La 20 iulie 1992 a fost împuşcat din spate de pe teritoriul controlat de forţele R. Moldova. Nici MAI, nici SIS, nici PG nu au investigat asasinarea lui Grigore Vârtosu. A fost înmormântat în satul natal. Post-mortem, a fost decorat cu Ordinul „Ştefan cel Mare”. Familia a primit lunar 49 de lei, circa 2,5 euro, compensaţie pentru moartea acestuia.
Dar ce înseamnă devotamentul, patriotismul despre care a scris Grigore Vârtosu? „Ce înseamnă?Să-ți dedici viața Patriei și tot ce faci să fie cu rost pentru țara ta”, consideră tânărul polițist de frontieră, explicând că, prin munca sa, încearcă să contribuie și el la securitatea și bunăstarea Patriei noastre. „M-am angajat în cadrul Poliției de Frontieră, am făcut niște cursuri de instruire. Îmi place munca, știu cât de responsabilă e, dar și câte riscuri pentru viață există. Deseori ne gândim la asta. Cel mai greu e să-mi asigur mama că totul, întotdeauna, va fi bine. Fac parte din grupa operativă de intervenție. Sunt conștient că fiecare zi poate fi ultima, așa cum a fost pentru Serghei Muntean, decedat în iunie 2023, în timpul unei operațiuni de reținere la Aeroportul Internațional Chișinău. Chiar și așa, după facultate – acum fac studii la Drept în cadrul Academiei de Poliție, aș rămâne tot în Poliția de Frontieră”, spune Stas Lipcan, accentuând că unul dintre motivele din care ar rămâne fidel acestor activități este și prietenia sa cu Mike, unul dintre cei 70 de câini de serviciu ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, cu care formează o echipă, având împreună aceeași misiune: protejarea securității frontierelor R. Moldova. „Are vârsta de trei ani și face parte din cea mai deșteaptă rasă de câini – Border Collie. Această rasă este recunoscută drept cea mai inteligentă, cea mai energică. Mike este foarte sprinten și devotat, este inteligent, harnic, alert, dornic să învețe cât mai multe lucruri noi. El este foarte atent la stăpân. Am observat că poate fi rezervat cu străinii, dar nu și agresiv. Da, încă ceva important: rasa este foarte receptivă la dresaj, putând învăța destul de rapid comenzi complexe”, explică polițistul de frontieră, mândru că reușește să aibă cu Mike o relație de loialitate și încredere și că datorită acestui fapt, participă împreună la misiuni importante de detectare a substanțelor interzise, a produselor de contrabandă, de identificare a armelor și a persoanelor aflate în pericol. „Nu întâmplător se spune că loialitatea și protecția contribuie la asigurarea securității frontierelor de stat”, punctează Stas.
Cum sunt florile crescute în întuneric?
Îl întreb cum a ajuns să scrie versuri și de ce și-a intitulat prima carte de poezie „Floarea crescută în întuneric”. Povestește că a adunat în acest volum versurile scrise încă pe când își făcea studiile la Liceul „Ion Creangă” din Căușeni. A decis să le adune între coperțile unei cărți ca să aibă ce lăsa urmașilor săi. „Atunci când își vor aminti despre mine, copiii sau nepoții mei să poată răsfoi și această carte, pe care am scris-o cu sufletul”, spune Stas, de parcă a însușit lecția ratată de bunelul său, Grigore Vârtosu, care, plecând la război, nu s-a gândit, probabil, că nu va mai reveni la copilașii săi, așa că, fiind în viață, nu s-a grăbit să-și editeze versurile.
Despre titlul primei sale cărți, Stas vorbește cu un fel de timiditate că „Floarea crescută în întuneric” poate fi înțeleasă și ca o parte din copilăria sa, dar și a altor copii din R. Moldova, copilărie-floare trăită în întuneric, părinții fiind plecați la muncă peste hotare. Poate fi și sentimentul de dragoste crescut în sufletele acestor copii rămași singuri, fără mângâierea părinților. „Dar știți, florile crescute în întuneric sunt mai rezistente, mai puternice, mai viguroase. Aș vrea ca floarea despre care scriu eu să fie anume așa, chiar dacă a crescut în întuneric”, explică autorul.
