Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   O nouă ședintă în dosarul…

O nouă ședintă în dosarul accidentului de la Boldurești: Au fost finalizate expunerile avocaților. Nicanor Ciochină și Ion Andronache vor rămâne în arest până la pronunțarea unei decizii finale

Colaj ZdG

Astăzi, 16 aprilie, a avut loc o nouă ședință de judecată la Curtea de Apel Centru în dosarul accidentului de la Boldureșt. Nicanor Ciochină și Ion Andronachi vor rămâne în arest până la pronunțarea unei decizii finale a Curții de Apel.

Potrivit unui comunicat emis de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, la ședința de astăzi au fost finalizate expunerile avocaților și au fost audiați inculpații. La următoarea ședință vor fi examinate probele scrise.

Nicanor Ciochină, condamnat, în prima instanță, la 7 ani de închisoare cu executare, în dosarul privind accidentarea mortală a unui copil de 14 ani, își va ispăși pedeapsa în penitenciar de tip deschis. Aceasta prevede mai multe facilități pentru condamnați, inclusiv dreptul de a munci în afara închisorii și chiar posibilitatea de a nu dormi în penitenciar.

Conform hotărârii cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnaţi, aprobată de Guvern în 2006 „deţinuţii penitenciarelor de tip deschis sînt întreţinuţi fără pază, dar sub supraveghere permanentă. În intervalul de timp de la deşteptare pînă la stingere se pot deplasa liber pe teritoriul penitenciarului în limitele stabilite de administraţia penitenciarului. Cu permisiunea administraţiei pot să se deplaseze fără supraveghere în afara penitenciarului, dacă acest lucru este necesar în legătură cu munca exercitată, instruirea sau în caz de boală.”

Secţiunea a 15-a din hotărâre prevede modul şi condiţiile de detenţie în penitenciarele de tip deschis. Aici sunt indicate mai multe facilități pentru condamnații la închisoare în penitenciar de tip deschis, inclusiv faptul că aceștia pot locui cu familia, în anumite condiții, în afara penitenciarului.

Acuzațiile aduse de procurori

Nicanor Ciochină este învinuit că, pe 19 februarie 2024, l-a accidentat mortal pe Mihai Beșliu și a fugit de la locul faptei. Potrivit anchetei, înainte de a fi prins, pe 21 februarie, fostul primar din Boldurești ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii deteriorate. Ulterior, a fost reținut și complicele lui Ciochină, un medic stomatolog, Ion Andronache. Acesta l-ar fi ajutat pe Ciochină să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină. Andronache riscă până la trei ani de închisoare, iar Nicanor Ciochină – până la șapte ani de pușcărie. Înainte de a ajunge primar de Boldurești, Nicanor Ciochină a fost, timp de cinci ani, șeful Inspectoratului de Poliție Nisporeni.