O dronă ar fi căzut în apropierea frontierei României cu Ucraina, provocând un incendiu
Un obiect, posibil o dronă, a căzut în această dimineață în zona localității Plaurul, județul Tulcea, în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina. Căderea obiectului a fost urmată de un incendiu, însă nu au fost raportate victime sau pagube materiale, informează Ministerul Apărării Naționale al României (MApN).
Potrivit MApN, sistemele de supraveghere radar au detectat, în cursul nopții, atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România.
În jurul orei 5:00, autoritățile române au raportat căderea unui obiect, posibil o dronă aeriană, în zona localității Plaurul. La fața locului au fost trimise o autospecială a IGSU și echipe ale MApN pentru stingerea incendiului și securizarea zonei, scrie sursa citată.
Autoritățile române precizează că sistemele radar nu au indicat nicio pătrundere neautorizată în spațiul aerian al României în cursul nopții.
Zona a fost securizată, iar echipe specializate ale MApN urmează să efectueze cercetări pentru stabilirea circumstanțelor producerii incidentului, se arată în comunicat.