Principală  —  Ştiri  —  Social   —   O avarie pe strada Albișoara,…

O avarie pe strada Albișoara, proaspăt reparată. Ruslan Codreanu, fostul primar: „120 milioane spălați de apă”

O țeavă de canal s-a spart în această dimineață pe strada Albișoara la intersecția cu strada Vasile Alecsandri. Incidentul vine după ce recent, la începutul săptămânii, municpalitatea și Agenția de Stat a Drumurilor au anunțat că reprația străzii Albișoara este gata în proporție de 98%.

Imaginile au fost postate de jurnalistul Dumitru Ciorici pe canalul său de Telegram. Din video se vede cum întreaga porțiune este inundată de apă de culoare cafenie, iar jetul de apă este destul de puternic.

„120 milioane spălați de apă pe Albișoara. Proaspăt făcut. Proaspăt asfalt. Proaspăt țevile sparte. Epopeea străzii Albișoara continuă. Iar consecințele lucrărilor electorale ale lui Ceban le plătim noi și ne costă SCUMP!

Se repetă istoria de pe Pelivan, doar că data aceasta ne-a costat ”doar” 120 milioane. Ce scuză are Ceban de data aceasta?”, s-a întrebat pe pagina sa de facebook fostul primar general interimar al Chișinăului, Ruslan Codreanu.

Am solicitat o reacție din partea primarului Ion Ceban și vom reveni imediat ce o vom primi.