Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Situația de pe Nistru „s-a…

Situația de pe Nistru „s-a agravat”, iar „riscurile au crescut”, spune ministrul Mediului. Limitarea temporară a unor consumuri de apă care nu sunt esențiale, printre posibilele măsuri

Situația hidrologică de pe Nistru s-a agravat, acumulările de apă fiind în prezent de „trei ori mai mici decât deversările din lacul de acumulare”, a declarat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, după ședința Guvernului de astăzi, 22 septembrie, când s-a votat declararea stării de urgență în sectorul energetic și hidrologic, începând cu 26 septembrie.

Potrivit oficialului, autoritățile pregătesc măsuri suplimentare pentru a asigura alimentarea cu apă a populației, în cazul în care situația se va înrăutăți.

„Astăzi, acumulările sunt de trei ori mai mici decât deversările din lac, ceea ce înseamnă că situația s-a agravat, iar starea de urgență ne oferă instrumente pentru a interveni în caz de necesitate, având în vedere că riscurile au crescut (…) Prioritatea noastră este să asigurăm alimentarea cu apă a cetățenilor, iar cele două stații strategice, care aprovizionează în nordul Republicii Moldova, dar și în centrul Republicii Moldova, să fie funcționale și, în cazul în care vor fi necesare acțiuni suplimentare, noi să avem toate instrumentele ca să intervenim”, a declarat Hajder.

În comunicatul Ministerului Mediului se precizează că în primele 20 de zile ale lunii septembrie, în lacul de acumulare Novodnestrovsk au intrat în medie aproximativ 23 m³/s de apă, în timp ce în aval au fost deversați 60 m³/s. În această perioadă, în lac au intrat circa 40,3 milioane m³ de apă și au fost evacuate aproximativ 103,7 milioane m³. Astfel, rezerva de apă din lac a continuat să scadă, scrie sursa citată.

Potrivit ministrului, autoritățile urmăresc evoluția nivelului și rezervelor de apă și sunt pregătite să „intervină rapid” dacă situația va deveni mai critică.

„Este important să înțelegem că trebuie să urmărim evoluția și situația interioară. Odată există riscul ca să diminueze deversările, atunci apa va scădea la un nivel și trebuie să vedem. În cazul în care vor fi necesare măsuri suplimentare pentru a capta apa de la niveluri mai joase, trebuie să avem acele instrumente și să intervenim foarte rapid. Este important să continuăm aprovizionarea cu apă”, a explicat ministrul.

„Sunt niște acțiuni care ar putea fi necesare în cazul în care situația s-ar agrava”

Printre eventualele măsuri analizate se numără limitarea temporară a unor consumuri de apă care nu sunt esențiale sau prioritare, până la stabilizarea situației.

„Acum este sigur că pot fi necesare și alte acțiuni, cum ar fi limitarea unor utilizări de apă pentru acțiunile neesențiale sau care cel puțin nu sunt o prioritate la această etapă, până când situația se va stabiliza. Deci sunt niște acțiuni care ar putea fi necesare în cazul în care situația s-ar agrava”, a spus Hajder.

Ministrul a menționat că, în funcție de evoluția situației, ar putea fi necesară procurarea unor echipamente și materiale suplimentare, precum și implicarea unor companii specializate.

„Vorbim inclusiv de asigurarea cu echipamente noi, dacă este cazul, procurarea altor materiale, intervenția unor companii cu expertiză, dacă este necesar, pentru că ne trebuie să fim gata ca să intervenim în foarte scurt timp. Pentru că cunoaștem foarte bine că atunci când nu este apă, este o problemă gravă care nu poate aștepta toate procedurile birocratice care există în mod normal”, a declarat ministrul Mediului.

În ceea ce privește solicitările Ucrainei privind reducerea în continuare a deversărilor, ministrul a spus că diminuarea debitului este „inevitabilă”.

„Acum este important să asigurăm că limitarea nu va afecta aprovizionarea oamenilor și asta este cumva obiectivul Guvernului, în primul rând. Respectiv, trebuie să ținem cont de rezervele de apă și să ținem cont că, în cazul în care aceste precipitații vor întârzia să apară și pentru următoarele luni, noi totuși să nu rămânem fără apă”, a afirmat Hajder.

Guvernul va propune Parlamentului declararea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic, la nivel național, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 26 septembrie. Potrivit autorităților, măsura are caracter preventiv și este necesară pentru ca autoritățile să poată interveni rapid în cazul unor perturbări în aprovizionarea cu energie, carburanți și apă, în contextul riscurilor regionale și al deficitului hidrologic sever.