Ministrul Educației dezminte un fals: Autobuzele școlare nu au fost folosite în scop electoral, ci pentru o vizită organizată a elevilor în universități

Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării, dezminte un fals printr-o postare pe pagina sa de Facebook. Acesta scrie că anumiți politicieni ar fi distribuit poze cu autobuzele școlare spunând că ar fi fost folosite ca transport electoral. Ministrul explică: „câteva sute de elevi din întreaga țară au venit la Chișinău pentru a vizita universitățile, inclusiv Universitatea Tehnică a Moldovei”, acolo unde sunt organizate două secții de vot pentru turul II al alegerilor prezidențiale din România.
Dan Perciun scrie că ar fi aflat de acest fals la o întâlnire cu locuitorii din Durlești.

„În timp ce eram la Durlești, împreună cu Alexei Buzu, pentru a organiza cazarea și sprijinul necesar pentru persoanele afectate de incendiu, am observat că se propagă un nou fals legat de alegeri.
Anumiți politicieni și pagini afiliate lor, fără niciun fel de jenă, au început să distribuie poze cu autobuzele școlare folosite în cadrul campaniei naționale „Învață în Moldova”, insinuând că ar fi fost utilizate pentru transport electoral.
Realitatea este alta. Ieri, câteva sute de elevi din întreaga țară au venit la Chișinău pentru a vizita universitățile, inclusiv Universitatea Tehnică a Moldovei, în cadrul unei activități organizate de Ministerul Educației și Cercetării pentru a promova studiile universitare în R. Moldova”, se arată în mesajul ministrului Dan Perciun.
Atașat la postare, acesta a făcut public ordinul Ministerului Educației și Cercetării care prezintă planul de activități al campaniei „Învață în Moldova”.

„Această manipulare nu doar că e lipsită de scrupule, dar jignește efortul sincer al celor care vor să le ofere tinerilor oportunități reale de a învăța și de a-și construi un viitor acasă. Nu lăsați ca dezinformarea, impostura, minciuna și bădărănia să vorbească în numele românilor. E momentul să se aleagă decența, competența și respectul față de oameni.”, a adăugat ministrul.