Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Ministra Justiției despre amenințările la…

Ministra Justiției despre amenințările la adresa judecătorilor: Este inadmisibil. Urmează a se investiga prompt toate acțiunile și circumstanțele

„Amenințarea directă, acțiunile de hărțuire psihologică și de intimidare adresate unui judecător și unui membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sunt inadmisibile într-o societate democratică, a declarat ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Aceasta a menționat că „astfel de acțiuni periclitează atât siguranța persoanelor vizate, cât și încrederea în independența actului de justiție în ansamblu”.

În comunicatul de presă al Ministerului Justiției se arată că instituția „salută intervenția fermă a CSM, Inspectoratului General de Poliție și altor instituții competente pentru a asigura protecția cuvenită judecătoarei care a sesizat despre caz. Urmează a se investiga prompt toate acțiunile și circumstanțele, subsecvent, a se lua măsurile corespunzătoare de sancționare a celor responsabili, pentru a preveni astfel de acțiuni de amenințare a celor implicați în înfăptuirea justiției”, se arată în comunicat.

În context Livia Mitrofan, fosta președintă interimară a Judecătoriei Chișinău, actuală membră a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cea care a creat completele specializate în cadrul instanței, inclusiv cele care examinează cazurile de corupție, a fost amenințată și ea cu moartea, la fel ca și magistrata Ana Cucerescu. „Tu ești următoarea. Prima o să fie Ana. Tu ești următoarea. Moarte”, sună unul dintre mesajele de amenințare primite de magistrata membră a CSM.

„Tu ești următoarea. Prima o să fie Ana… Moarte”. Membra CSM, magistrata care a creat completele specializate, amenințată (și ea) cu moartea 

Ana Cucerescu, magistrata care a trimis-o pe Evghenia Guțul după gratii, a fost victima unei campanii de intimidare, amenințare și presiune, care s-a intensificat cu câteva zile înaintea pronunțării sentinței. Despre aceasta au comunicat miercuri, 7 august, Sergiu Caraman, președintele Consiliului Superior al Magistraturii și Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției.

Judecătoarea a depus o plângere la poliție pe 7 august, la o zi după ce a pronunțat sentința de condamnare la 7 ani de închisoare pe numele Evgheniei Guțul și Svetlanei Popan.

Citiți și: Când și cum a ajuns inculpata Guțul vecină cu judecătoarea Cucerescu, cea care-i examina dosarul penal?