Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Maia Sandu, despre revenirea celor…

Maia Sandu, despre revenirea celor doi ofițeri SIS în R. Moldova și eliberarea lui Alexandru Balan: „Această persoană a avut până acum foarte mult timp ca să vândă informații despre R. Moldova”

Captură de ecran: YouTube/ Maia Sandu

Președinta Maia Sandu a comentat revenirea acasă a celor doi ofițeri ai SIS din R. Moldova, care erau deținuți în Federația Rusă, la schimb pentru Alexandru Balan, fostul director adjunct al SIS, acuzat de trădare în favoarea KGB-ului din Belarus, și Nina Popova, soția unui militar rus, implicată în acțiuni împotriva R. Moldova. Declarațiile președintei au fost făcute în cadrul podcastului Jurnal Politic.

„A fost un stres mare, pentru că este vorba de viața unor oameni nevinovați și bineînțeles că am răsuflat ușurată atunci când am primit informația despre faptul că cetățenii noștri au intrat pe teritoriul Poloniei și mă bucur că această operație a reușit.

A fost o operație complicată, am avut sprijinul de la instituțiilor Statelor Unite, României, Poloniei. S-a lucrat mult, au existat multe riscuri și repet, mă bucur că până la urmă am reușit să facem acest schimb și că acești doi cetățeni ai R. Moldova, oameni de bună credință, loiali statului nostru, sunt acasă în siguranță și sper că și starea sănătății este bună. Urmează să treacă niște teste să ne asigurăm că totul este bine”, a spus președinta despre schimbul care a avut loc pe 28 aprilie.

Maia Sandu a mai declarat că Alexandru Balan, fostul director adjunct al SIS, acuzat de trădare în favoarea KGB-ului din Belarus, nu a mai avut acces la informații confidențiale din 2019, atunci când a fost suspendat din funcție.

„Atunci când se pune la îndoială necesitatea de a oferi un fost angajat al SIS-ului pe motiv că acesta deține informații, eu vreau să vă spun că această persoană a avut până acum foarte mult timp ca să vândă informații despre R. Moldova. Din păcate, vreau să le amintesc cetățenilor că el a fost suspendat din funcție în 2019, după care au urmat niște ani în care au fost adunate probe pentru ca el să fie, în sfârșit, eliberat din funcție, dar din 2019 până în 2023 el nu a avut acces la informații confidențiale, nu a avut acces la operațiuni și chiar în instituții așa încât să creeze probleme.

El a ajuns într-o funcție de răspundere în perioada lui Plahotniuc și așa era politica de cadre a acelui regim, dar cred că este important să spunem că în ultimii ani s-a lucrat foarte mult pentru ca instituțiile statului și Serviciul de Informații și Securitate să se curățe de persoane care nu sunt loiale statului R. Moldova”, a spus președinta Maia Sandu.

Doi ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate din R. Moldova, care erau deținuți în Federația Rusă, au revenit acasă în urma unui schimb internațional de persoane care a avut loc pe 28 aprilie, mediat de SUA, Polonia și România. Pentru a-i întoarce acasă, R. Moldova a dat la schimb două persoane: Alexandru Balan, fostul director adjunct al SIS, acuzat de trădare în favoarea KGB-ului din Belarus, și Nina Popova, soția unui militar rus, implicată în acțiuni împotriva R. Moldova.

Pentru a-l putea da la schimb pe Alexandru Balan, condamnat în R. Moldova la închisoare, președinta Maia Sandu l-a grațiat. Acesta a fost întâmpinat cu flori de reprezentanții Comitetului pentru Securitate de Stat al Belarusului, a cărui agent era Balan. Acesta a spus că este „o mare onoare”, iar interlocutorul i-a răspuns „mereu”. Potrivit SIS, în prezent continuă investigațiile interne începute în 2023, care vizează faptele de trădare și operațiunile posibil compromise de Alexandru Balan. Surse ale ZdG susțin că cei doi ofițeri moldoveni reținuți la Moscova și repatriați acum în urma schimbului, au fost trădați de persoane din interiorul SIS.