Mai mulți profesori de limba română din școlile cu predare în limbile minorităților naționale din Bălți și Taraclia vor urma cursuri de perfecționare în România
Un grup de 35 de cadre profesori care predau limba română în școlile cu predare în limbile minorităților naționale din municipiul Bălți și raionul Taraclia vor participa, în perioada următoare, la cursuri intensive organizate de două instituții de învățământ superior din România – Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea din Oradea, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
În cadrul programului, până în prezent, peste 300 de profesori de limba și literatura română din R. Moldova au beneficiat de formări.
La evenimentul de lansare au participat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în R. Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, precum și cadre didactice beneficiare ale programului.
În discursul său, ministrul Dan Perciun a evidențiat importanța investițiilor în dezvoltarea profesională a profesorilor și rolul acestora în promovarea limbii române.
„Avem nevoie de profesori bine pregătiți, motivați și deschiși spre inovație. Prin participarea la cursurile din România, cadrele didactice vor avea posibilitatea să-și consolideze competențele lingvistice și să preia metode moderne de predare, care vor contribui la creșterea calității procesului educațional”, a menționat ministrul.
De la lansarea programului, în anul 2024, participanții au avut ocazia să studieze și să se perfecționeze în cadrul a șapte centre universitare din România: Oradea, Suceava, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Timișoara și Galați.
„Pentru susținerea tinerilor specialiști, profesorii de limba și literatura română care se angajează în instituțiile publice de învățământ general și aleg să activeze în mediul rural și în UTA Găgăuzia, sunt prevăzute indemnizații în valoare de 375 de mii de lei.
Pentru stimularea studierii limbii române în rândul elevilor, Ministerul a implementat mecanismul de certificare a competențelor de comunicare în limba română. În anul curent, 115 elevi au obținut nivelul B2 și au beneficiat de scutirea de examenul național de bacalaureat la disciplina Limba și literatura română”, scrie MEC.
În prezent, 40 de instituții de învățământ din R. Moldova aplică modele de educație multilingvă, care prevăd și predarea unor discipline nonlingvistice în limba română.
Totodată, MEC implementează proiectul claselor-model de limba română în instituțiile de învățământ cu predare în limba rusă.
După deschiderea primelor două clase-model în anul 2024 și a altor șapte în anul 2025, în anul 2026 urmează să fie inaugurate încă cinci astfel de clase. Acestea sunt dotate cu mobilier modern, table interactive, echipamente digitale și materiale didactice performante.
„O altă măsură este introducerea, în premieră, a funcției de profesor de limba română în instituțiile de educație timpurie cu predare în limba rusă. Astfel, copiii au posibilitatea să își dezvolte competențele lingvistice de la vârste fragede”, se arată în comunicatul Ministerului Educației și Cercetării.
Totodată, prin Programul național privind învățarea limbii române pentru anii 2026–2028, peste 8.500 de persoane beneficiază deja de cursuri gratuite de limba română finanțate din bugetul de stat.