Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   LIVE TEXT/ Soldații ruși au…

LIVE TEXT Soldații ruși au atacat regiunea Donețk: au fost înregistrați morți și răniți. Dronele ucrainene au atacat Ekaterinburgul. Război în Ucraina, ziua 1650

Sursa: Serviciul de Urgență de Stat din Ucraina

UPDATE 15:00 Dronele ucrainene au atacat Ekaterinburgul, scrie Meduza. Ținta atacului ar fi fost un depozit Wildberries.

În regiunea Sverdlovsk, în dimineața zilei de 31 august, a fost instituită stare de alertă din cauza pericolului reprezentat de drone. Aeroportul Kolțovo a fost închis.

Potrivit guvernatorului Denis Pasler, două dintre persoanele rănite au suferit plăgi provocate de fragmentele de sticlă spartă, iar alte două au suferit o intoxicație ușoară din cauza fumului.

Au fost avariate trei blocuri de locuit. Locatarii acestora au fost evacuați.

UPDATE 14:48 Soldații ruși au atacat orașul Sloviansk, regiunea Donețk, raportează Serviciul de Urgență de Stat din Ucraina. Au fost distruse o casă privată și un bloc cu cinci etaje. Salvatorii au scos de sub dărâmături trei persoane.

Totodată, în localitatea Bilbasivka, din cadrul comunității Sloviansk, în urma unui atac aerian rusesc au murit două persoane, printre care un copil. O altă persoană a fost rănită. Au fost avariate 20 de clădiri de locuit.

UPDATE 9:48 În noaptea de 31 august, Rusia a lansat asupra Ucrainei o rachetă aeriană ghidată Kh-59 și 121 de drone de atac, informează Forțele Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei.

Potrivit sursei, racheta aeriană ghidată Kh-59, nu și-a atins ținta, iar majoritatea dronelor de atac lansate, de tip Shahed, au fost reactive. De asemenea, rușii au atacat Ucraina cu drone de tip „Gerbera” și drone-momeală de tip „Parodia”.

„Până la ora 8:00, au fost doborâte sau neutralizate 96 de drone rusești în nordul, sudul, estul și centrul țării. Potrivit militarilor, au fost înregistrate lovituri în 11 locații, iar în alte opt locații au căzut fragmente ale țintelor doborâte.

Forțele Aeriene fac apel la respectarea regulilor de siguranță, deoarece atacul continuă: în spațiul aerian se mai află aproximativ 10 drone rusești”, precizează Forțele Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei.