Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   LIVE TEXT/ Ședința Parlamentului: Modificările…

LIVE TEXT Ședința Parlamentului: Modificările la Codul Educației au fost aprobate în prima lectură

Sursa: Captură de ecran Parlament

Astăzi, 12 februarie, are loc ședința Parlamentului, după ce Biroul permanent a aprobat ordinea de zi pentru ședințele în plen din perioada 12–20 februarie 2026.

În această perioadă, deputații vor examina, în prima lectură, proiectul de modificare a Codului educației, inițiativele legislative privind reformarea autorităților subordonate Ministerului Mediului și costurile expertizei judiciare. De asemenea, va fi discutat proiectul de ratificare a unei decizii a Comitetului mixt constituit în baza Acordului de comerț liber dintre țara noastră și Republica Turcia, a comunicat Parlamentul.

UPDATE 16:45 Deputatul Sergiu Lazarencu, fost ministru al Mediului, prezintă proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative ce vizează reformarea autorităților subordonate Ministerului Mediului.

Deputatul Sergiu Lazarencu/ Captură de ecran Parlament

„Prin act administrativ al conducătorului Inspectoratului pentru Protecția Mediului și în conformitate cu prevederile legislației muncii, inspectorul responsabil de reacția imediată la alertele de mediu poate fi atras la prestarea orelor de muncă suplimentară, la muncă în schimburi, în tură continuă, precum și la muncă în zilele de repaus și de sărbătoare nelucrătoare, în interes de serviciu, astfel încât să se asigure atât continuitatea serviciului, cât și restabilirea capacității de muncă. Modul de organizare a muncii în schimburi și în tură continuă se stabilește printr-un regulament aprobat de Inspectoratul pentru Protecția Mediului, în funcție de necesitățile instituției și în limitele duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână”, se arată în nota de fundamentare.

UPDATE 16:42 Proiectul de lege privind transformarea rețelei de date contabile în rețeaua privind durabilitatea agricolă și alte intervenții în actele normative din domeniul agricol a fost votat în prima lectură de 67 de deputați.

UPDATE 16:13 Sergiu Gherciu, secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare prezintă proiectul de lege privind transformarea rețelei de date contabile în rețeaua privind durabilitatea agricolă și alte intervenții în actele normative din domeniul agricol.

Sergiu Gherciu, secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare/ Captură de ecran Parlament

„Modificarea presupune anularea codului de executor de buget atribuit Oficiului Național al Viei și Vinului și, ca rezultat al instituirii de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a unor proceduri de alocare a mijloacelor pentru susținerea financiară a măsurilor de dezvoltare a sectorului vitivinicol, se estimează că va crește timpul de așteptare pentru obținerea mijloacelor financiare necesare realizării activităților planificate. Pe de altă parte, din cauza procedurilor instituite poate apărea situația nevalorificării mijloacelor financiare alocate pentru aceste măsuri. Dorim să precizăm că, în prezent, Ministerul, printr-un mecanism similar, alocă mijloace financiare pentru susținerea Fondului genetic animal și a Fondului genetic de culturi agricole, rata de executare a acestora fiind de 96%”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

UPDATE 16:09 Modificările la Codul Educației au fost aprobate în Parlament în prima lectură cu votul a 55 de deputați.

UPDATE 12:48 Dan Perciun declarat că modificările la Codul Educației vor costa politic.

„Noi suntem conștienți că și reforma teritorial administrativă și modificările la Codul Educației, ne costă politic. Ne costă politic, evident! Dar noi nu am venit la guvernare pentru ca să rămânem la guvernare toată viața și ca să ne preocupe doar propriul nostru interes. Noi ca și societate avem de răspuns la niște provocări majore. Și chiar dacă ne costă politic aceste răspunsuri, dar ele sunt necesare, noi le vom implementa”, a spus ministrul Educației și Cercetării.

UPDATE 11:15 Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, prezintă în Parlament proiectul de lege privind modificarea Codului Educației.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun/ Captură de ecran Parlament

Schimbările vizează asigurarea unor programe de studiere a limbii române pentru copiii din diaspora, incluziunea copiilor cu dizabilități severe, evaluarea elevilor din clasa a IV-a, consolidarea rețelei școlare, măsuri de susținere a tinerilor specialiști în educație, precum și anumite schimbări la nivelul instituțiilor de învățământ superior, se spune într-un comunicat al instituției.

„Reformele sunt fundamentate pe analize demografice, date statistice recente și evaluări ale eficienței politicilor educaționale. Avem nevoie să actualizăm Codul educației pentru a constitui un sistem modern, echitabil și orientat spre calitate, capabil să răspundă așteptărilor copiilor, cadrelor didactice și părinților (…) În prezent, 91 de școli — adică aproape una din zece — au sub 50 de elevi, iar 247 de școli — una din cinci — au mai puțin de 90 de elevi. Profesorii din aceste școli sunt nevoiți adesea să predea mai multe discipline, inclusiv în domenii în afara specializării, iar infrastructura este modestă, lipsind laboratoare moderne și activitățile extracurriculare”, a declarat anterior Dan Perciun, în cadrul unei conferințe de presă.

UPDATE 11:13 Proiectul a fost susținut în prima și a doua lectură de 83 de deputați.

UPDATE 11:03 În plenul Parlamentului este prezentat proiectul de lege pentru ratificarea Deciziei nr. 1/2025 a Comitetului mixt, constituit în temeiul Acordului de comerț liber dintre R. Moldova şi Republica Turcia, de înlocuire a Anexei I la acest Acord, privind definiția noțiunii de „produse originare” şi metodele de cooperare administrativă, întocmită la Chișinău la 10 decembrie 2025.

Proiectul este prezentat de Cristina Ceban, secretară de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Cristina Ceban, secretară de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării/ Sursa: Captură de ecran

UPDATE 10:26 Cu 93 de voturi, deputații au aprobat audierea în Parlament a ministrei de Interne, Daniela Misail-Nichitin cu privire la traficul de droguri pe teritoriul R. Moldova. Solicitarea a venit de la PSRM.

UPDATE 10:20 R. Moldova marchează Ziua comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan. Anul acesta se împlinesc 37 de ani de la sfârșitul acestui conflict, marcat de participarea a peste 12 mii de cetățeni moldoveni.

Președintele Parlamentului Igor Grosu a menționat că „această pagină de istorie a lăsat urme adânci în destinul a mii de familii din Moldova. Dintre cei aproape 13 mii de moldoveni care au participat la război, 310 tineri, abia ajunși la 20 de ani, și-au pierdut viața departe de casă, într-un conflict care nu le aparținea. Aproximativ 700 de tineri au fost răniți, iar alți 12 mii s-au întors cu sechele fizice și psihice ale războiului. Suntem astăzi cu gândul alături de veteranii care au supraviețuit, dar și alături de familiile celor căzuți pe front”, a declarat Grosu.

UPDATE 10:12 La începutul ședinței și-au înregistrat prezența 97 de deputați.

În ordinea de zi este inclus și proiectul cu sigla UE privind transformarea rețelei de date contabile în rețeaua privind durabilitatea agricolă și alte intervenții în actele normative din domeniul agricol.

În lectură finală, deputații vor examina proiectul de lege privind medierea și statutul mediatorului, precum și cel care se referă la prevenirea și combaterea exploatării sexuale și abuzurilor sexuale comise asupra copiilor.

De asemenea, membrii Biroului permanent au stabilit că Moțiunea simplă asupra politicii statului în domeniul energetic, securității energetice în raport cu necesitatea protecției consumatorului și stabilității tarifare, depusă de un grup de deputați din fracțiunile „Partidul Nostru”, „Alternativa” și „Democrația Acasă”, va fi examinată în ședința în plen a Parlamentului din 19 februarie.