„Începând din acest an, toate tezele de licență și de master vor fi verificate printr-un soft specializat”. Reacția lui Dan Perciun la investigația despre cumpărarea tezelor în universități
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că va sesiza organele de drept „pentru ca persoanele vinovate să fie trase la răspundere”, drept reacție la investigația portalului Diez despre cumpărarea tezelor în universități.
Conform publicației, aproximativ 9000 de lei – atât costă astăzi o teză de licență făcută de la zero, cu garanții de confidențialitate și antiplagiat. „Sabotarea” sistemului universitar nu este un business nou și, practic, se face deschis prin intermediul unor portaluri și persoane încă „protejate” de legislația R. Moldova, scrie Diez.
„Frauda academică este un cancer care erodează încrederea și prestigiul învățământului superior din R. Moldova. Dacă vor fi necesare modificări ale cadrului legal, vom insista ca acestea să fie operate cât mai rapid. Am solicitat și colegilor din comisia parlamentară de profil să organizeze audieri publice pe acest subiect, cu participarea Ministerului Justiției, a organelor de drept și a reprezentanților tuturor universităților. Începând din acest an, toate tezele de licență și de master vor fi verificate printr-un soft specializat, care a fost deja procurat.
Poziția Ministerului este categorică: zero toleranță față de plagiat și fraudă academică. Vom insista ca universitățile, cu respectarea autonomiei universitare, să adopte o atitudine la fel de fermă. Implicarea în acest fenomen este incompatibilă cu continuarea activității într-o instituție publică. Dacă cele invocate se confirmă, nu văd cum își pot continua activitatea în sistemul cultural persoanele identificate”, a scris Dan Perciun.
Diez scrie că la începutul anului 2026, pe fundalul discuțiilor aprinse despre integritatea academică, mai multe pagini de Facebook rulau reclame în care propuneau studenților, contra cost, „ajutor” la scrierea tezelor de licență sau masterat.
La câteva clickuri distanță se lăsau ușor de identificat și câteva pagini web, nișate pe fraudarea tezelor de peste un deceniu. Câteva dintre ele au ajuns să presteze servicii și studenților de peste Prut, iar cel puțin un portal spune că lucrează și la crearea tezelor de doctorat.
Pornid de la faptul că vânzarea tezelor contravine Codului educației, nu este etică și afectează direct sistemul nostru de învățământ, dar și calitatea specialiștilor ajunși ulterior în sistem, portalul a decis să investigheze identitatea persoanelor care activează pe „piața lucrărilor la comandă”.
Investigația o puteți citi AICI.