Principală  —  IMPORTANTE   —   Igor Dodon respinge acuzațiile privind…

Igor Dodon respinge acuzațiile privind modificările Codului Electoral și spune că-și dorește mai multe secții de vot în străinătate, dar echilibrat și pe Est, și pe Vest

Șeful statului neagă acuzațiile Maiei Sandu care spunea ieri că prin modificările propuse la Codul Electoral, socialiștii vor să fraudeze alegerile astfel ca Igor Dodon să poată câștiga alegerile.

„Acest cod este inițiativa votată la CEC inclusiv de oamenii pe care i-a delegat PAS și Platforma, sunt membrii lor de partid și ei au venit cu această propunere, de aceea eu nici nu știu ce este acolo. După ce va fi votată, va veni la mine și voi decide dacă o voi promulga sau nu”, a declarat șeful statului.

În același timp, Igor Dodon spune că nici pe el unele prevederi nu-l mulțumesc și trebuiesc modificate. „Eu îs de acord că nu trebuie de redus timpul la votare. E prostie asta, eu sunt împotriva reducerii termenului, dacă va fi votat, eu probabil nici nu voi semna proiectul. Ce economisim noi aici?”, a mai adăugat Dodon.

Legat de subiectul votului din Diasporă, șeful statului neagă faptul că s-ar dori limitarea acestuia, doar că el își dorește echilbru atât în vest, cât și în est.

„Nu avem de gând să limităm dreptul disaporei de a participa la alegeri, vrem să deschidem mai multe secții de votare și în est, și în vest, dar echilibrat. Până acum, erau de exemplu din 100, 90 în vest și restul în est. Acum, lasă să fie 200 în total și câte 90 de fiecare. Dar trebuie să ținem cont de situația pandemică. În caz că în noiembrie va fi al 3-4 val, eu la asta m-am referit. Eu presupun și am presupuneri rezonabile, uitați-vă cum se închid unele țări”, a mai spus Igor Dodon.

Anterior, în cadrul emisiunii sale săptămânale, șeful statului a spus că din cauza pandemiei de COVID-19, secții de votare în străinătate, cel mai probabil nu vor fi deschise.

„Cu votul în străinătate mi se pare că anul acesta o să fie destul de dificil, și în est și în vest, pentru că dacă o să fie al doilea sau al treilea val de Covid-19, multe țări nu o să permită deschiderea secțiilor de votare. Cel mai probabil votul va fi în interiorul țării. Asta e situația”, a declarat atunci Igor Dodon.