Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Maia Sandu: Deputații lui Dodon…

Maia Sandu: Deputații lui Dodon pregătesc fraudarea alegerilor

Lidera PAS susține că modificările Codului Electoral promovate intens de deputații socialiști au ca scop fraudarea alegerilor prezidențiale. Într-o postare pe pagina sa de facebook, Maia Sandu critică modul cum au fost făcute dezbaterile publice pe seama acestor modificări. Asta pentru că a doua zi, comisia juridică pentru numiri și imunități urmează să propune proiectul în forma sa finală.

„Sub pretextul ajustării Codului în conformitate cu recomandările Curții Constituționale, socialiștii încearcă să deschidă mai larg ușa pentru fraude electorale”, a menționat lidera PAS.

Printre prevederile care au stârnit nemulțumirea celor de la PAS se numără scurtarea zilei de votare cu 2 ore, interdicția observatorilor electorali de a verifica listele electorale sau de a semnala încălcările până și după scrutin.

„Da, sunt și prevederi bune, dar acestea nu mai contează dacă se pun laolaltă cu cele care permit frauda. E ca și cum ai avea o lege democratică, iar la final ai scrie că se introduce pedeapsa capitală pentru toți cei care nu votează cu Dodon”, mai scrie lidera PAS.

Reprezentanții PSRM nu au comentat deocamdată acuzațiile Maiei Sandu. Anterior, socialiștii au venit cu un set de modificări la Codul electoral.

Astfel, în proiect se propune introducerea interdicției de a utiliza în campania electorală și în cadrul acțiunilor de agitație electorală a discursului bazat pe ură sau instigator la discriminare, iar în Codul contravențional introducerea sancțiunilor pentru asemenea acțiuni.

De asemenea, sunt prevăzute sancțiuni pentru implicarea cultelor religioase în campania electorală, transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de votare dacă aceasta are ca scop să-i determine să voteze pentru un concurent anume, implicarea organizațiilor necomerciale, de binefacere și sindicale în campania electorală, nereflectarea corectă a campaniei de către instituțiile media.

Proiectul conține și alte modificări, inclusiv acordarea alegătorului cu dizabilități a dreptului să aplice facsimilul în loc de semnătură, acordarea dreptului de acces la listele electorale depline observatorilor, prin semnarea unei declarații de confidențialitate, reglementarea expresă a zilei când începe campania electorală pentru turul doi de scrutin, reducerea timpului destinat votării, stabilirea expresă a termenelor când pot fi nimicite listele electorale, etc.

O altă propunere prevede stabilirea orelor de votare de la 8.00 până la 20.00 față de 07.00-21.00 cum este în prezent.  

De asemenea, se propune stabilirea unor norme referitoare la conținutul și modalitatea efectuării publicității electorale, procedurii de contestații, precum și a sancțiunilor pentru grupurile de inițiativă, concurenții electorali, funcționarii electorali, instituțiile media.