Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   „Excesive reacțiile, inclusiv procesual penale”:…

„Excesive reacțiile, inclusiv procesual penale”: Membrii CSP comentează anunțul șefei PA privind investigarea circumstanțelor desfășurării concursului pentru funcția de procuror general

Sursa: csp.md

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a emis marți, 5 martie, un „comunicat instituțional”, în care vine cu precizări în legătură cu „informațiile lansate în spațiul public” de către șef Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, cu referire la inițierea unui proces penal pe marginea circumstanțelor desfășurării concursului pentru funcția de procuror general și a activității CSP.

Astfel, deși menționează că „conștientizează interesul pentru aflarea tuturor detaliilor derulării concursului încheiat”, CSP consideră „excesive reacțiile, inclusiv procesual penale, care interferează cu mandatul constituțional al CSP”.

„Declarațiile lansate în spațiul public nu au dat dovadă de acuratețe profesională, existând riscul distorsionării opiniei publice pe acest subiect. Mesajele publice primare ale Consiliului au oferit clarificări inițiale, însă odată cu publicarea hotărârii motivate, ar urma să fie excluse orice alte neclarități”, notează Consiliul.

Totodată, în comunicat se spune că „aceste reacții excesive” ar veni în contradicție cu statutul Consiliului, standardele internaționale (Avizul nr. 18 (2023) al Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni) și principiile statului de drept, „fiind neconforme cu spiritul valorilor democratice, existând riscul subminării legitimității și independenței organului de autoadministrare al procurorilor.

„Orice speculație sau distorsionare pe marginea acestor fapte prezintă riscul dezinformării societății sau manipulării opiniei publice, precum și ar putea să creeze premisele unei influențe necorespunzătoare asupra membrilor CSP, inclusiv în procedurile viitoare.

În concluzie, îndemnăm decidenții procesuali să dea dovadă de acuratețe în discursul public, să acționeze prudent și cu respectarea limitelor atribuțiilor funcționale conferite de Lege”, se arată în comunicatul emis de CSP.

Consiliul Superior al Procurorilor mai remarcă că este autoritate publică de nivel constituțional, fiind organul suprem de autoadministrare al Procuraturii, constituind garantul independenței și imparțialității procurorilor.

„În virtutea competențelor legale, la 23 octombrie 2023, Consiliul Superior al Procurorilor a demarat concursul pentru funcția de procuror general aprobând, la aceeași dată, și Regulamentul privind modul de organizare și desfășurare a concursului.

Cu regret, din motivul constatării vicierii punctajului acordat unuia dintre candidați, acționând exclusiv în spiritul transparenței, obiectivității, tratamentului egal și legalității, la 28 februarie 2024, Consiliul a decis revocarea punctajului calculat în data de 22 februarie 2024 și a dispus încetarea concursului, pentru demararea unei noi proceduri, care să fie conformă rigorilor clarității, previzibilității și accesibilității normative, în vederea excluderii riscurilor sau dubiilor ce ar putea plana asupra proceselor derulate pe platforma CSP.

Remarcăm faptul că, pe fundalul viciilor de procedură relevate, unul dintre membrii CSP a demisionat. Cu referire la decizia asumată de către Consiliu în data de 28 februarie 2024, în intervalul termenului legal de 10 zile lucrătoare de la pronunțare, va fi publicată hotărârea motivată cu reflectarea tuturor circumstanțelor aferente organizării și desfășurării concursului, urmând să fie indicate detaliile faptice și de drept, care vor confirma temeinicia hotărârii adoptate, excluzând neclaritățile.

Indubitabil, finalitățile concursului pentru ocuparea funcției de procuror general sunt o prioritate majoră a Consiliului Superior al Procurorilor pentru consolidarea sistemului Procuraturii, constituind și una dintre condiționalitățile primare determinate de vectorul european de dezvoltare a țării. Tocmai din aceste motive, Consiliul și-a asumat responsabil, în mod transparent, o astfel de decizie, pentru excluderea oricăror speculații pe marginea legitimității alegerii candidatului la funcția de procuror general, care a acumulat cel mai mare punctaj”, conform comunicatului emis de CSP.

Șefa PA a anunțat vineri, 1 martie că instituția pe care o conduce a pornit un proces penal pe marginea concursului pentru funcția de procuror general, care a fost anulat pe 28 februarie. Declarația a fost făcută în cadrul unui live pe Facebook.

Dragalin a menționat că ea însăși se va ocupa de această anchetă și că nu va nominaliza un subaltern, calificând cazul drept „sensibil”. Aceasta a avertizat că persoanele care vor încerca să influențeze procesul penal ar putea fi trase la răspundere.

„(…) Procuratura Anticorupție s-a autosesizat. A fost înregistrat un proces-verbal care expune circumstanțele depistate și înregistrarea acestuia, dar și pornirea unui proces penal o să ne permită să examinăm circumstanțele acestui concurs și să adoptăm careva soluții (…). Acesta nu este un dosar penal, ci este o fază inițială de investigație. La această etapă, legea ne permite să folosim anumite instrumente, de exemplu putem ridica acte și documente relevante, putem audia martori ca să putem ajunge la o soluție (…). Am decis să-mi asum această investigație (…).

Dacă cineva are informație relevantă pentru examinarea acestui proces penal, vă rog, să trimiteți informația în format scris Procuraturii Anticorupție, prin poștă sau prin poșta electronică. Dacă aveți o informație sensibilă care nu vreți să treacă prin cancelaria Procuraturii Anticorupție, vă rog, să o includeți într-un plic pe care notați „confidențial pentru Veronica Dragalin”. Vă asigur că aceste plicuri nu vor fi desigilate în cancelarie, dar vor ajunge la mine pe masă (…).

Vreau să vă preîntâmpin pe toți despre răspunderea penală pentru amestecul în urmărirea penală, pentru declarații mincinoase din partea martorilor care sunt audiați într-un proces penal, pentru influențarea martorilor ca să depună declarații mincinoase, pentru falsificarea probelor și alte infracțiuni care se pedepsesc cu închisoarea. Eu o să particip la audierea martorilor și o să examinez fiecare document. Soluția pe acest proces penal trebuie să fie adoptată timp de 45 de zile, asta prevede legea. Eu sper foarte mult să reușim într-un timp mai scurt să acumulăm toată informația relevantă ca să poată fi adoptată o soluție corectă și legală. Eu îmi asum să public decizia adoptată, chiar dacă acest lucru este ieșit din comun. Procuratura Anticorupție nu publică așa tip de documente din dosar, dar în această situație cred că înțelegem că ne confruntăm cu circumstanțe extraordinare (…)”, a declarat Veronica Dragalin.