Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Editorial/ 2022: o lecție pentru…

Editorial 2022: o lecție pentru toți

Surpriză la guvern. Nu mai vor miniștrii să fie miniștri? Nu pot ori nu sunt lăsați să-și caute de treabă?

2022 a fost un an de cumpănă pentru R. Moldova. Și nu e vorba doar de războiul din vecinătate. Crizele s-au ținut scai de noi, inflația a pustiit economia și a făcut ravagii pe piața de mărfuri și servicii, prețurile au golit lumea de cele mai elementare economii, sărăcia, ca și războiul, a scos oamenii din case și a umplut cu ei aeroporturile, gările și vămile, localitățile au rămas și mai pustii decât erau, bătrânii și mai singuratici de cum au fost… Pribegiile au devenit și mai mult un mod de viață pentru moldoveni. Se vor așeza altfel lucrurile în 2023?

2022 a plecat, problemele au rămas, cu același război infernal și cu toate crizele și efectele acestor crize, de parcă 2022 nici nu s-a sfârșit, iar 2023 nici nu a început. A fost cel mai greu an de la 1991 încoace. Chiar și teribilul 1992, în care Rusia venea cu război peste noi, l-am suportat cu mai multă resemnare. De ce? Pentru că nu doar războiul din Ucraina este marea problemă, din cauza căreia 2022 a fost pentru noi așa cum a fost. Și nici crizele. Crizele sunt consecințele. Problema cea mare – lucru spus în public de mai multe ori în ultimul an – rezultă din incapacitatea cabinetului de miniștri de a guverna, în condiții de criză, un stat nepregătit pentru a putea fi guvernat în astfel de condiții. Și aici reproșul nu e doar în adresa guvernului Gavrilița, ci a tuturor executivelor de până la el, pentru că toate își au „meritul” pentru incapacitatea R. Moldova de a reacționa și acționa în situații ieșite din comun. În 30 de ani nici un partid (din fostele de la guvernare) nu s-a îngrijit în mod temeinic de fortificarea și securizarea acestei țări.

Statele în care guvernele au grijă de ele, sunt cetăți. R. Moldova e o zonă de sejururi… În 30 de ani, cu 5 președinți, 9 parlamente, 16 guverne și circa 60 de partide politice, nu a fost determinată nicio sursă alternativă la gaze, lumină, carburanți – toate au fost lăsate pe mâna Moscovei. Interesant ce ar fi fost cu apa, dacă Elțin punea în 1992 frontiera pe dreapta Nistrului? Curios, nu?

Și cu toate că nu au făcut nimic mai serios în 30 de ani, decât să-și roadă fundul pantalonilor în parlament, guvern sau președinție, azi, pe rol de oponenți, stau și aruncă „cu pietre” unii în alții, în loc să se solidarizeze (cel puțin, cei care se pot încă solidariza) în fața crizelor. Culmea: am ajuns să fim dependenți (energetic și nu numai) nu doar de Rusia, dar și de p.m.r.-ul Rusiei de la Tiraspol. Aho, aho…

Fără cea mai mică intenție de a justifica incoerențele la guvernare ale PAS, dar „nota de plată” pentru anul de guvernare 2022 trebuie pusă pe masă nu doar PAS-ului, ci și tuturor guvernelor și guvernărilor de la PDAM (Partidul Democrat Agrar din Moldova) încoace, în dependență de cine și ce a făcut sau nu a făcut pentru consolidarea capacităților de securitate ale R. Moldova, fie că e vorba de construcția stației atomo-electrice de la Cernavodă, fie de interconectarea la rețelele electrice europene sau de dezvoltarea infrastructurii rutiere și a celei portuare, de construcția gazoductului Iași-Chișinău, dezvoltarea cooperării transfrontaliere în cadrul Euroregiunilor „Dunărea de Jos” și „Prutul Superior”, de unificarea sistemului de control vamal etc. Pe toate domeniile de relație cu România trebuia să se întâmple ceea ce s-a întâmplat din primul an cu școlarizarea copiilor basarabeni în România, cu interconectarea culturală și intrabisericească – lucru care ne-ar fi scos în afara acestor incertitudini, în care ne bălăcim de 30 de ani. Dar, pentru asta, era nevoie să-l mai fi avut, pentru cel puțin 4 ani, prim-ministru pe Mircea Druc, iar la șefia celorlalte ministere – pe câte un Ion Ungureanu și Nicolae Matcaș. Guvernele și guvernările de după 1994 au avut, însă, grijă să țină R. Moldova în izolare, dependentă în toate de Rusia, după același calapod după care fusese dependentă și RSSM de URSS. Canoanele de supușenie trebuiau respectate. Era lege. Ucraina pentru ce pătimește azi? Pentru nerespectarea canoanelor. Iar noi pentru ce am fost restricționați la gaze și lumină? Pentru aceeași nerespectare a canoanelor, deși încercările Moscovei de a ne lua pe sus cu frigul nu au prins. Iarna, cel puțin, s-a desolidarizat de Rusia. Iar până în martie nu mai e atât de mult.

Frigul, însă, nu e singura noastră durere de cap. Problema problemelor cu care rămâne să ne confruntăm este cea a scumpirilor, a cheltuielilor mari și a veniturilor mici. Cel puțin aici ne-a lăsat 2022: vulnerabili în continuare în fața crizelor. Va fi altfel în 2023? Președinta Maia Sandu se arată optimistă. În mesajul din seara de Revelion Sandu ne-a dat de înțeles că 2022 a fost un an de probă la rezistență pentru toți. „Am rezistat pentru că am fost solidari. Și dacă vom păstra același spirit de unitate și solidaritate, vom rezista, crede ea, și în 2023”, care va fi un an „mai bun” și cu „mai multe oportunități pentru dezvoltarea țării”. Depinde… Nu va fi simplu. Să nu uităm că am intrat în 2023 cu un deficit bugetar de aproape 19 miliarde lei. Doi: nu e clar ce va fi și cu războiul din Ucraina, cât va mai dura și până unde se va merge. În tot cazul, SUA, UE și NATO au anunțat sporirea ajutorului (și nu doar militar) pentru nevoile Ucrainei, ceea ce nu exclude o posibilă limitare a sprijinului pentru R. Moldova (?!). Costurile războiului sunt foarte mari. Și trei: depinde ce și câte lucruri a învățat PAS din „lecția” anului 2022. Problema remanierilor la guvern este din nou pe ordinea zilei. Pe 9 ianuarie pleca în demisie ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari. În presă s-a scris că a plecat cel mai bun ministru din garnitura guvernamentală a Nataliei Gavrilița. Iar anul abia începe. Spatari a declarat presei că pleacă din motive personale. În cercuri mai restrânse se vorbește și despre faptul că motivele ar fi politice. Așa sau altfel, guvernul are nevoie de schimbări. Așa cum a fost în 2022 nu poate continua în 2023. Guvernul nu e o mână de „uciotcici” (socotitori) care să se ocupe doar de evidența și constatarea post-factum a scumpirilor.

Publicitate
Publicitate