Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Duminică, circulația rutieră pe strada…

Duminică, circulația rutieră pe strada Albișoara va fi sistată între orele 10:00 și 13:00. Poliția recomandă șoferilor să evite zona

Sursa foto: chisinau.md

Circulația rutieră pe strada Albișoara din Chișinău va fi suspendată temporar duminică, 27 septembrie, în intervalul 10:00 – 13:00, în legătură cu desfășurarea unei competiții sportive organizate de A.O. Federația de Ciclism din R. Moldova, anunță Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Restricțiile vor fi instituite pe tronsonul cuprins între strada Mihai Viteazul, de la pod, și strada Petru Rareș.

„Poliția recomandă conducătorilor auto să evite zona în perioada în care vor fi aplicate restricțiile și să își planifice din timp rute alternative.”