Dosarul penal privind atacul de la Aeroport: Procurorii au schimbat încadrarea juridică în privința lui Rosian Vasiloi. Fostul șef al Poliției de Frontieră se declară nevinovat
Fostul șef al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, nu mai este cercetat pentru abuz de serviciu în dosarul penal privind atacul de la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău. Pe 21 mai 2026, procurorul de caz a dispus schimbarea acuzării, fapta fiind reîncadrată juridic în baza art. 149 alin. (2) Cod penal – lipsirea de viață din imprudență săvârșită asupra a două persoane. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către Violina Moraru, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale (PG).
Violina Moraru menționează că urmărirea penală în acest dosar este în desfășurare.
„Pe parcursul procedurii, apărarea a contestat mai multe acte procesuale, iar unele aspecte au fost examinate inclusiv de instanțele de judecată și de Curtea Constituțională. Pe 21 mai 2026, procurorul de caz a dispus schimbarea acuzării, fapta fiind reîncadrată juridic în baza art. 149 alin. (2) Cod penal — lipsirea de viață din imprudență săvârșită asupra a două persoane.
În prezent, urmărirea penală continuă, însă anumite acțiuni procesuale depind de examinarea de către instanță a contestațiilor depuse de apărare împotriva unor acte din cauză. Procuratura Generală va continua să acționeze în limitele legii, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale ale tuturor părților”, precizează Violina Moraru.
Solicitat de ZdG pentru o reacție la subiect, fostul șef al Poliției de Frontieră a declarat că „Rosian Vasiloi este nevinovat”.
Pe 18 septembrie 2023, la trei luni după incidentul armat de la Aeroport, PG a deschis un dosar penal, singurul bănuit pe acest caz fiind fostul șef al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi. Anunțul despre dosar a fost făcut de însuși Vasiloi, care a mai spus atunci că își ia concediu neplătit pentru o perioadă de 30 de zile.
„În calitate de conducător al instituției și având demnitatea de ofițer, cred cu tărie că este esențial să contribui ca organul de urmărire penală să colecteze toate probele și să efectueze urmărirea penală, pentru a clarifica toate circumstanțele cauzei penale și acuzațiile aduse. De aceea, în semn de respect față de instituția pe care o conduc și față de cetățenii Republicii Moldova, voi prezenta un raport și voi solicita acordarea unui concediu neplătit pentru o perioadă de peste 30 de zile”, a anunțat anterior Vasiloi pe rețelele de socializare.
Ulterior, pe 8 noiembrie 2023, Rosian Vasiloi a fost eliberat din funcția de șef al Poliției de Frontieră.
În ianuarie 2025, Judecătoria Chișinău a respins ca neîntemeiată acțiunea depusă de Rosian Vasiloi, care a fost demis în urma atacului armat de la Aeroportul Internațional Chișinău, împotriva Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Fostul șef al Poliției de Frontieră a cerut anularea sancțiunii disciplinare în privința acestuia și compensarea cheltuielilor de judecată. Litigiul se află pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Centru.
Ziarul de Gardă vă prezintă o cronologie a evenimentelor care au avut loc după incidentul de la Aeroport.
30 iunie 2023. Nemulțumit că i-a fost refuzată intrarea pe teritoriul R. Moldova, un bărbat care venea din Turcia, cetățean al Tadjikistanului, a atacat polițistul de frontieră Serghei Muntean, i-a luat arma și l-a împușcat. Ulterior atacatorul a mai împușcat o persoană, angajată în securitatea Aeroportului din Chișinău, Igor Ciofu. Ambele victime au decedat.
Oamenii legii au intervenit imediat la fața locului. Pasagerii au fost evacuați din Aeroport, iar zborurile au fost amânate. La aproximativ o oră de la primele împușcături, atacatorul a fost capturat de angajații Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială Fulger.
Bărbatul care a împușcat mortal două persoane la Aeroportul Internațional Chișinău este Rustam Ashurov Karimovici, cetățean al Republicii Tadjikistan, născut pe 25 martie 1980, rezident al orașului Dușanbe, care, înainte de comiterea dublului omor la Chișinău, a făcut parte dintr-un „grup infracțional” care a răpit un prim-vicepreședinte al băncii „Orienbank” Tadjikistan.
3 iulie 2023. Președinta Maia Sandu a semnat un decret privind declararea zilei de 4 iulie 2023 zi de doliu național, în semn de comemorare a victimelor incidentului care a avut loc pe Aeroportul Internațional Chișinău pe data 30 iunie 2023. Totodată, șefa statului a semnat și un decret prin care s-a conferit post-mortem Medalia „Meritul Militar” lui Igor Ciofu și lui Serghei Muntean.
3 iulie 2023. Atacatorul a decedat pe patul de spital.
7 iulie 2023. ZdG a publicat un articol cu discuția dintre atacatorul de la aeroport și mama sa, după ce acesta a împușcat mortal doi oameni la Chișinău. Rustam Ashurov i-a mărturisit mamei sale că a împușcat doi oameni și și-a luat rămas bun de la ea, rugând-o să aibă grijă de copiii lui. „E-n regulă, mamă. Ne vedem pe lumea cealaltă!”, i-a spus mamei sale atacatorul de la Aeroport.
Câteva secvențe video în care apare mama lui Rustam Ashurov, vorbind la telefon cu fiul ei care se afla în acel moment pe Aeroportului Internațional Chișinău după ce a comis crima, au fost publicate de ParvizTV, o pagină pe Instagram care transmite știri din Tadjikistan. Cineva a filmat-o pe mama lui în momentul conversației celor doi, iar pe fundal se mai aude o voce de femeie. Conform unor informații neconfirmate oficial, discuția ar fi avut loc în prezența poliției din Tadjikistan, care a și făcut înregistrarea video. În video se poate vedea cum Rustam Ashurov îi spune mamei sale că a ucis doi oameni și îndreaptă camera arătându-i o persoană în uniformă care stă întinsă pe jos.
12 iulie 2023. Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre prin care a decis acordarea a câte un milion de lei, din fondul de rezervă, în calitate de ajutor material unic pentru familiile celor două persoane împușcate mortal la aeroportul din Chișinău.
16 august 2023. Autoritățile din Tadjikistan anunțau că corpul neînsuflețit al bancherului Shuhrat Ismatulloev, răpit pe 23 iunie de către o „organizație criminală” din care făcea parte și atacatorul de la Aeroportul Internațional Chișinău, a fost găsit în Penjikent.
4 septembrie 2023. După incidentul armat de la Aeroport, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a demarat o anchetă de serviciu. Fostul șef al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi și cinci angajați ai instituției au fost sancționați disciplinar cu mustrare aspră, iar alți patru au fost demiși.
18 septembrie 2023. Procuratura Generală (PG) a pornit un dosar penal.
6 martie 2024. Fostul șef al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a fost pus sub învinuire în dosarul penal privind atacul de pe Aeroportul Internațional Chișinău din 30 iunie 2023, soldat cu moartea a două persoane.
Procuratura Generală (PG) a confirmat pentru Ziarul de Gardă că, la 6 martie 2024 procurorii i-au înaintat fostului șef al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, învinuirea în dosarul penal privind atacul de pe Aeroportul Chișinău. Mai exact, acesta este învinuit de neglijență în serviciu. Contactat de ZdG, Rosian Vasiloi a refuzat atunci să comenteze.
Ziarul de Gardă a constatat că soția lui Igor Ciofu, în grija căreia au rămas trei copii, a acționat în judecată AIC, solicitând o indemnizație de peste 7 milioane de lei. În noiembrie 2024, Judecătoria Chișinău a decis că Diana Ciofu va primi o indemnizație și un prejudiciu moral în valoare totală de 4,3 milioane de lei.