Directorul general al Agenției „Moldsilva” a fost eliberat din funcție. Acesta și-a depus demisia din „motive personale”
Nicolae Munteanu, directorul Agenției „Moldsilva”, a fost eliberat din funcție în baza cererii ce demisie. În cadrul ședinței de miercuri, 9 septembrie, miniștrii au aprobat eliberarea acestuia, iar până la desemnarea unui nou director atribuțiile acestuia să fie exercitate de Iulian Mamai, director adjunct.
„Am luat act de cererea de demisie a directorului Moldsilva, depusă din motive personale.
Totodată, reafirm că reforma Moldsilva rămâne o prioritate și va fi dusă până la capăt”, a scris ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.
Nicolae Munteanu a fost numit în funcția de director general al Agenției „Moldsilva” pe 22 ianuarie 2026.
Reforma „Moldsilva” presupune reorganizarea sistemului prin comasarea celor 19 întreprinderi.
„Din 19 întreprinderi silvice, fiecare este cu ștampila sa, cu directorul său, cu cont bancar separat și cu o formă diferită de administrare. În aceste condiții, nu e de mirare că mai mult de jumătate din întreprinderi sunt pe minus”, a declarat Gheorghe Hajder, ministrul Mediului, într-o conferință de presă.
Ministrul Mediului a declarat că fiecare administrație lucrează într-un mod individual, ceea ce îl face defectuos.
„Din 19 întreprinderi silvice, fiecare este cu ștampila sa, cu directorul său, cu cord bancar separat și cu o formă diferită de adminsitrare. În aceste condiții nu e de mirare, că mai mult de jumătate din întreprinderi sunt pe minus și nu își pot acoperi nici măcar cheltuielile de salarii. De investiții, nici nu mai vorbim”, a constatat Hajder.
Potrivit acestuia, reforma va aduce beneficii și pentru cetățeni, întrucât va fi introdus un preț unic la nivel național pentru masa lemnoasă, ceea ce va asigura mai multă claritate și corectitudine în procesul de comercializare.