Principală  —  Ştiri   —   Directorul Aeroportului și-a anunțat demisia.…

Directorul Aeroportului și-a anunțat demisia. Motivele invocate de Constantin Vozian: „A fi domn e o întâmplare, a fi om, e un lucru mare”

Foto: Constantin Vozian/ Facebook

Administratorul interimar al Aeroportului Internațional Chișinău (AIC), Constantin Vozian, și-a anunțat demisia marți, 6 februarie, menționând „Orice început are și un sfârșit”. Directorul a invocat mai multe motive „pe cât de banale, pe atât și de complexeîn argumentarea deciziei sale, dar și realizările în funcția de conducere.

Anul 2023, în opinia lui Constantin Vozian a fost unul „dificil pentru aviația civilă din Republica Moldova și pentru Aeroportul Internațional Chișinău”.

Motivele care m-au făcut să decid să îmi depun demisia sunt pe cât de banale, pe atât și de complexe. În calitate de Administrator, 90% din energia și timpul alocat activității este irosit pe respectarea unor proceduri birocratice total nepotrivite unei afaceri, dar mai cu seamă unui obiectiv strategic cum este Aeroportul Internațional Chișinău. Existența unui spectru limitat al atribuțiilor administratorului, obligativitatea de a coordona cu organele de conducere ale întreprinderii a marii majorități a deciziilor, chiar și a multor din ele care valoric nu reprezintă importanță majoră, fac din organul executiv al unei întreprinderi de stat un element care nu are posibilitate să se concentreze pe dezvoltarea durabilă a unei întreprinderi, respectarea formalităților devenind rutina zilnică a unui administrator. Prin asemenea dificultăți de ordin birocratic au trecut și alte aeroporturi din alte țări, fiind posibilă depășirea acestora, lucru care sunt sigur că se va întâmpla și la noi”, a scris Constantin Vozian.

În anunțul său, Constantin Vozian a enumerat și realizările în funcția de conducere la AIC: lansarea/relansarea zborurilor spre/dinspre operate de companii aeriene cu renume, Summit-ul Comunității Politice Europene etc.

Mesajul integral poate fi citit pe pagina sa de Facebook: