Principală  —  Investigatii  —  Dosar   —   Deputatul de pe banca acuzaților.…

Deputatul de pe banca acuzaților. Alexandr Nesterovschi, acuzat de corupere pasivă, riscă până la 15 ani de închisoare 

Sursa foto: Alexandr Nesterovschi/ Facebook

Dosarul penal în care deputatul transfug Alexandr Nesterovschi, membru al Partidului „Renaștere”, este cercetat pentru corupere pasivă a ajuns în instanța de judecată și se află la o etapă incipientă. În primele trei ședințe de judecată, instanța a respins solicitarea apărătorilor deputatului de a revoca arestul la domiciliu în privința acestuia. Cea mai recentă ședință, programată pentru marți, 9 ianuarie, a fost amânată din cauza condițiilor meteorologice, ninsoarea făcând dificilă deplasarea lui Nesterovschi din Bălți, acolo unde locuiește, la Chișinău, acolo unde se examinează dosarul.

Învinuirile care i se aduc lui Nesterovschi 

Alexandr Nesterovschi este învinuit de procurori de corupere pasivă în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și de pregătirea finanțării partidelor politice din surse interzise de lege săvârșită în proporții mari. El a fost reținut de oamenii legii în luna septembrie 2023, după ce, cu votul deputaților, a fost lipsit de imunitate parlamentară. În acest dosar a fost reținută și colega lui de partid, Irina Lozovan.

Conform rechizitoriului, Alexandr Nesterovschi a acceptat și a primit servicii avia spre orașul Tel Aviv, Israel, avantaje necuvenite manifestate prin numirea acestuia în calitate de membru al Biroului politic al Partidului „Renaștere” și conducerea de facto a acestui partid, precum și bunuri sub formă de mijloace bănești în valoare de nu mai puțin de 35 de mii de dolari americani, de la grupul criminal organizat condus de Ilan Șor. Totul s-a făcut, conform procurorilor, cu scopul ca deputatul Nesterovschi să părăsească fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor și să creeze o nouă fracțiune parlamentară care să reprezinte interesele grupului criminal organizat

Ar fi creat condiții pentru finanțarea ilegală a unui partid politic 

Procurorii mai spun că Nesterovschi a creat intenționat condiții pentru săvârșirea infracțiunii de finanțare ilegală a unui partid politic, pentru a-i asigura lui Ilan Șor menținerea controlului asupra proceselor politice, electorale și sociale din R. Moldova. 

„În acest sens, a identificat-o pe fosta deputată Arina Spătaru, care a denunțat aceste fapte organului de urmărire penală, căreia i-a propus să se alăture unui proiect politic inițiat de Ilan Șor, privind constituirea sau preluarea unor partide cu viziuni proeuropene, al cărei lider să fie ea, asigurând-o de faptul că partidul acesteia va fi susținut și finanțat de către grupul criminal organizat condus de Ilan Șor, iar despre acest fapt vor cunoaște doar ei”, se menționează în rechizitoriul procurorilor.

Conform materialelor cauzei penale, pentru a o determina pe Spătaru să accepte propunerea lui Ilan Șor, Alexandr Nesterovschi i-a organizat o vizită în Israel, unde a discutat direct cu Ilan Șor. La scurt timp de la revenirea Arinei Spătaru din Israel, Nesterovschi i-a transmis o pungă din hârtie cu 50 de mii de dolari în numerar, 100 de mii de lei și un telefon mobil destinat discuțiilor securizate cu Ilan Șor.

Ce pedeapsă riscă 

Alexandr Nesterovschi pledează nevinovat. Dacă va fi găsit însă culpabil, acesta riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de la 7 la 15 ani, cu amendă în mărime de la 400 de mii la 500 de mii de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Cauza penală a fost transmisă în instanța de judecată la începutul lunii decembrie 2023. Dosarul este examinat la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, prima ședință de judecată având loc la 19 decembrie 2023. Ulterior, la 4 ianuarie curent a avut loc o altă ședință de judecată, în cadrul căreia a fost examinată și respinsă cererea avocaților lui Nesterovschi de revocare a măsurii preventive de arest la domiciliu.

A treia ședință, programată pentru 9 ianuarie curent, a fost amânată la cererea avocaților din cauza condițiilor meteorologice care au făcut dificilă deplasarea lui Nesterovschi din municipiul Bălți la Chișinău. Următoarea ședință de judecată în acest dosar este programată pentru 17 ianuarie. Dosarul este examinat de judecătoarea Aliona Postu, învinuirea fiind reprezentată de procurorul Gheorghe Caragia. Alexandr Nesterovschi este apărat în instanță de doi avocați, unul din ei fiind Iulian Paciurca.