Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   CNA: Directoarea Liceului Teoretic „Gheorghe…

CNA: Directoarea Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” și reprezentantul unui agent economic au fost plasați în arest pentru 30 de zile

Sursa: CNA

Directoarea Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din municipiul Chișinău și reprezentantul unui agent economic au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile în dosarul de delapidarea, corupție și trafic de influență, anunță vineri, 31 octombrie, Centrul Național Anticorupție (CNA).

Conform unui comunicat de presă emis de CNA, pe 30 octombrie, directoarea liceului Natalia Bulat și reprezentantul agentului economic au fost reținuți, iar directoarei-adjuncte pentru gospodărie Lidia Iorga este cercetată în stare de libertate.

Aceștia sunt bănuiți de delapidarea mijloacelor bănești aflate la balanța instituției de învățământ, prin angajări fictive, precum și de pretinderea, acceptarea și primirea sistematică de mijloace financiare de la diverși agenți economici echivalente cu aproximativ 10% din valoarea contractelor de achiziție de bunuri, servicii și lucrări. Totodată, „există bănuieli rezonabile că funcționarii ar fi primit bani de la părinții elevilor înmatriculați la studii, fără temei legal, sub diverse pretexte”.

Ziarul de Gardă a scris că un grup de angajați ai liceului a reclamat, încă la începutul anului 2025, neregulile care ar avea loc în instituție. În mesajele trimise anonim unei organizații care luptă cu corupția din sistemul de învățământ, angajații au vorbit despre angajările fictive care ar avea loc la liceu, care sunt acum investigate de oamenii legii. „Cum am lucrat pentru cei care nu sunt, așa și lucrăm. Suflete moarte cum au fost, așa și sunt. Dreptatea este la fundul mării, unde oamenii simpli ca noi nu mai au parte”, se arată în unul din mesajele expediate în luna aprilie.

Conform unei scrisori anonime expediate Asociației Obștești „Părinți Solidari”, la sfârșitul lunii ianuarie, mai mulți angajați ai liceului au venit cu „un strigăt la cer și au rugat să le facă parte dreaptă”, povestind că ar fi fost trimiși să scoată bani de pe cardurile angajaților fictivi.