Cine sunt cele două persoane din Partidul „Șor” și „Șansă”, acuzate de complicitate la acceptarea finanțării ilegale a partidului din partea unui grup criminal organizat
Procuratura Anticorupție a anunțat despre finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată a două cauze penale privind complicitatea la acceptarea finanțării ilegale a partidului din partea unui grup criminal organizat.
Conform informațiilor ZdG, cauzele penale vizează președintei organizației teritoriale Telenești a fostului Partid Politic „Șor”, Natalia Costișanu și secretara oficiului teritorial Vulcănești al Partidului Politic „Șansă”, Elena Bozbei.
Potrivit probelor oamenilor legii, Costișanu, în perioada iulie–octombrie 2022, ar fi coordonat activitatea organizației teritoriale Telenești a Partidului „Șor”, cunoscând că partidul era finanțat de un grup criminal organizat.
„Aceasta ar fi acționat în comun cu conducerea partidului, inclusiv cu vicepreședinți, trezorieri și persoane responsabile de transportarea banilor, contribuind la acceptarea finanțării ilegale prin oferirea de indicații, informații și alte resurse necesare desfășurării activităților partidului. Mijloacele financiare ar fi fost utilizate inclusiv pentru organizarea și remunerarea participanților la protestele organizate de Partidul Politic Șor”, precizează Procuratura Anticorupție.
Natalia Costișanu ar fi contribuit la acceptarea unei finanțări ilegale în valoare de peste 2,5 milioane de lei, provenite de la grupul criminal organizat. Banii ar fi fost utilizați pentru activitățile partidului și pentru promovarea intereselor politice ale acestuia prin mijloace ilegale.
„Pentru infracțiunea imputată, legea prevede pedeapsa cu amendă de la 57 500 la 92 500 de lei sau închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani”, se arată în comunicat.
În 2022 ZdG a scris despre cum sunt aduși organizat „protestatarii” la manifestații organizate de Partidul Șor. În cele mai multe cazuri, de transportul care ducea oamenii la proteste se ocupau consilierii raionali și locali sau primarii și reprezentanții Partidului Șor din regiuni.
La Telenești de transport s-a ocupat Natalia Costișanu. Atunci, ZdG a telefonat-o pe aceasta, prezentându-ne drept un șofer care vrea să colaboreze cu Partidul pentru a transporta „protestatari”. Consiliera însă a fost reticentă și ne-a zis că ea colaborează doar cu „oameni pe care-i cunoaște”.

„Eu înțeleg, dar să mă înțelegeți și dvs corect. Dacă știu șoferul și știu cine l-a recomandat, pot să accept, dacă nu… Ok, știți cum, eu lucrez cu oameni pe care-i cunosc, dar care mă sună așa, și nici nu am idee cine mă sună, mă scuzați… e cam straniu sunetul și de aceea mă scuzați, vă rog. Eu, pentru siguranța mea…”, ne-a zis atunci 2022 Costișanu.
Secretara oficiului teritorial Vulcănești al Partidului Politic „Șansă”
Totodată, pe banca acuzaților a fost trimisă și secretara oficiului teritorial Vulcănești al Partidului Politic „Șansă”, Elena Bozbei, învinuită de complicitate la finanțarea ilegală a partidului politic din surse interzise de lege.
Potrivit probelor, în cadrul unei scheme infracționale organizate, aceasta ar fi participat la organizarea activităților electorale și la distribuirea unor sume de bani necontabilizate către activiști și simpatizanți ai PP „Șansa” din raionul Vulcănești. Sumele distribuite ar fi variat între 400 și 4000 de lei, valoarea totală a mijloacelor repartizate constituind circa 464 750 de lei.
„Învinuita a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. Pentru infracțiunea imputată, legea prevede amendă de la 42 500 la 67 500 lei sau închisoare de la 3 la 6 ani, însă limitele de pedeapsă se reduc cu o treime în cazul recunoașterii vinovăției”, scriu procurorii.