Cinci cetățeni din Bangladesh, prinși în timp ce încercau să traverseze ilegal Prutul. Cât ar fi plătit pentru a ajunge în UE
O tentativă de trecere ilegală a frontierei moldo-române a fost dejucată în urma unei intervenții coordonate a polițiștilor de frontieră. Cinci cetățeni ai Bangladeshului, care intenționau să ajungă clandestin în Uniunea Europeană, au fost surprinși în timp ce se îndreptau spre râul Prut, având asupra lor o barcă gonflabilă pregătită pentru traversare, anunță marți, 20 octombrie, Poliția de Frontieră.
Cei cinci cetățeni străini au fost depistați în zona de frontieră, pe direcția localităților Voinescu (R. Moldova) – Stălinești (România). În momentul intervenției, unul dintre aceștia a încercat să fugă, însă a fost prins în scurt timp.
În cadrul cercetărilor s-a stabilit că persoanele intraseră legal în R. Moldova, prin Aeroportul Internațional Chișinău, cu scop de muncă. În realitate, acestea intenționau să ajungă clandestin într-un stat al Uniunii Europene.
Potrivit informațiilor acumulate, fiecare dintre cei cinci cetățeni ar fi achitat câte 10 000 de euro membrilor unei grupări infracționale specializate în organizarea migrației ilegale, pentru a ajunge în R. Moldova. La destinația finală, aceștia urmau să achite suplimentar câte 4000 de euro de persoană.
„Cei cinci cetățeni străini au fost luați în custodie publică, iar Inspectoratul General pentru Migrație gestionează procedurile de returnare a acestora, potrivit competențelor legale”, a precizat instituția.
În privința presupușilor organizatori ai rețelei a fost pornită o cauză penală în baza art. 362¹ alin. (3) lit. a) din Codul penal, pentru organizarea migrației ilegale săvârșită de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală.
Infracțiunea se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și cu amendă de la 6000 la 8000 de unități convenționale.
„Poliția de Frontieră continuă acțiunile de prevenire și combatere a migrației ilegale, prin intervenții coordonate și cooperare interinstituțională, pentru asigurarea securității frontierei de stat.”