Centrala nucleară de la Cernavodă a fost oprită
Centrala nucleară de la Cernavodă, România, a fost închisă treptat, scrie Digi24. România este țara de unde R. Moldova importă aproximativ 40% din energia electrică. Decizia de a opri controlat centrala nucleară a fost determinată de scăderea continuă a nivelului fluviului Dunărea.
Procedurile de deconectare a reactorului 2 au început pe 13 august la ora 7:00, iar aproximativ de la 11:00 centrala nu mai furnizează deloc energie în sistem.
Centrala nucleară de la Cernavodă este singurul producător de energie electrică pe bază de tehnologie nucleară din România și asigură aproximativ 20% din producţia totală de energie electrică de peste Prut.
Directorul adjunct al Administraţiei Naţionale Apele Române, Sorin Rîndaşu, a anunţat că Dunărea a înregistrat un nou minim istoric al debitului la intrarea în ţară, de 1370 de mc/s, iar în următoarele cinci zile nu vor fi precipitaţii în tot bazinul dunărean.
„La debitele prognozate, nu cred că se mai poate face ceva, iar oprirea centralei de la Cernavodă este inevitabilă”, a subliniat Rîndaşu.
Unitatea 1 a CN Cernavodă a fost oprită la sfârşitul lunii iulie, reducând producţia internă de energie cu 10%, în condiţiile unui consum ridicat din cauza caniculei.
În ultimele săptămâni mai multe țări din Europa s-au confruntat cu un deficit de energie electrică, în contextul în care mai multe râuri mari au înregistrat un nivel mic al debitului de apă, lucru care a influențat producția de energie electrică. În R. Moldova au fost mai multe îndemnuri ale autorităților pentru cetățeni de a economisi energia electrică, în special, în orele de vârf, pentru ca statul să nu fie nevoit să cumpere energie de avarie care se vinde la un preț de câteva ori mai mare.